Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Milișăuți au reținut joi, 11 martie 2026, un bărbat care a încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Rădăuți și a pătruns în locuința soției sale, provocând un scandal.

Potrivit sesizării primite în jurul orei 11:00, o femeie din Milișăuți a reclamat că soțul ei a sărit gardul împrejmuitor al gospodăriei și a intrat în locuință, deși avea interdicție expresă.
Din verificările efectuate a reieșit că împotriva bărbatului fusese emis un ordin de protecție pe o perioadă de 8 luni (prin Dispozitivul Hotărârii nr. 2972 din 31 decembrie 2025), prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de soție, de copii și de locuința acestora.
Femeia a declarat că bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a acuzat-o că în înșală și i-a cerut să se împace. La fața locului se afla și o vecină a familiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „încălcarea ordinului de protecție”. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a confirmat continuarea urmăririi penale.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și transportat la Centrul de Reținere și Arest Preventivă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Intră acum și în grupul de





