Intră acum și în grupul de
MatHaus Suceava organizează în perioada 19–21 septembrie (vineri–duminică) Festivalul Construcțiilor, un eveniment de referință pentru industria construcțiilor, dedicat celor care doresc să descopere cele mai noi materiale, echipamente și soluții din domeniu. Timp de trei zile, locația de pe Str. Traian Vuia nr. 17 se transformă într-un spațiu interactiv unde tehnologiile și produsele inovative pot fi descoperite și văzute în practică.
Ce găsesc vizitatorii: De la standuri de prezentare ale marilor producători din industrie la promoții și premii atractive
Festivalul acoperă un portofoliu variat de materiale și tehnologii pentru domeniul construcțiilor. De la soluții de termoizolare pentru case eficiente energetic, sisteme de ventilație cu recuperare de căldură și soluții smart home, plăci tehnice speciale pentru placări la interior și exterior, prezentări de soluții pentru acoperiș, inclusiv acoperiș metalic cu panou fotovoltaic integrat, până la cele mai noi materiale pentru etanșări și hidroizolații, precum și o gamă largă de scule super profesionale și utilaje de șantier sau pentru grădină. Astfel, fiecare stand devine un punct de referință pentru demonstrații live și discuții practice cu specialiștii din industrie.
Evenimentul aduce în același loc:
- 60 de standuri cu branduri de top din industria materialelor pentru construcții și finisaje;
- peste 500 de produse și soluții inovative, disponibile pentru testări și comparații;
- 1200 de ateliere practice și sesiuni Q&A;
- promoții și premii atractive pentru vizitatori.
Demonstrații live cu soluții de ultimă generație
Târgul de materiale de construcții și finisaje organizat de MatHaus Suceava pune accent pe prezentarea aplicată a noutăților, direct în condiții de utilizare. Vizitatorii vor putea observa montaje, demonstrații și teste reale, vor putea învăța și exersa tehnici de montaj, discuta cu specialiștii și vor putea compara produse și tehnologii pentru a lua decizii mai bine fundamentate.
Printre demonstrațiile care vor anima expoziția vor fi:
- Montaj de sistem de termoizolație cu vată bazaltică, cu explicații despre bune practici pentru eficiență energetică și izolare fonică.
- Demonstrație cu etapele corecte de montaj pentru termoizolarea mansardei.
- Aplicare mecanizată live de adezivi de lipire și armare a plăcilor de termosistem.
- Tips & tricks pentru alegerea pompelor de căldură și a cazanelor pe combustibil solid.
- Teste demonstrative de foc, rezistență mecanică și izolare fonică, care evidențiază avantajele blocurilor de zidărie moderne.
- Demonstrații practice de produse precum aplicări de tencuieli decorative cu efecte speciale, gleturi, mortare speciale, hidroizolații, chituri de rost.
- Demonstrație execuție termosistem fațadă cu tencuială decorativă cu plăci PIR.
- Teste spectaculoase demonstrative de zgâriere, de impact și la foc, pentru a evidenția rezistența pardoselii pentru trafic greu High Pressure Floors (cu click de aluminiu).
- Demonstrații practice de montaj pentru pardoseli și garduri din WPC, terasă flotantă din deck de pin termotratat ori gresie, și fațadă ventilată din lambriu termotratat.
- Teste de anduranță și rezistență a policarbonatului solid.
„Festivalul Construcțiilor înseamnă acces direct la materialele și soluțiile de ultimă generație. Timp de trei zile conectăm în curtea magazinului MatHaus marii producători cu profesioniștii din industria construcțiilor dar și cu beneficiarii finali, astfel încât fiecare vizitator — antreprenor, meșeriaș sau proprietar — să plece cu idei concrete, liste clare de materiale și opțiuni eficiente pentru proiectele sale”, a transmis Cristi Matei, Director Retail MatHaus.
Atelierele de punere în operă și discuțiile interactive cu producătorii vor oferi informații valoroase pentru toate categoriile de participanți: constructori și dezvoltatori, meșteri și echipele de montaj, proprietari și pasionați de bricolaj.
Detalii pentru vizitatori
- Perioadă: 19–21 septembrie 2025 (vineri–duminică)
- Locație: MatHaus Suceava, Str. Traian Vuia 17
- Program: Vineri – Sâmbătă: 8:00 – 20:00, Duminică: 8:00 – 18:00
- Acces: Intrarea este liberă
- Lista completă a expozanților: https://mathaus.ro/festivalul-constructiilor
Dacă sunteți în căutarea unor soluții tehnice pentru construcții eficiente energetic, a unor echipamente performante sau pur și simplu a inspirației pentru următorul proiect personal, Festivalul Construcțiilor este răspunsul. Vă așteptăm la MatHaus Suceava, între 19 și 21 septembrie, pentru a găsi soluțiile potrivite pentru orice provocare în construcții.
Intră acum și în grupul de