Garda Forestieră Suceava, reacție la un reportaj Euronews privind mafia lemnului din România: Prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de păduri reprezintă una dintre principalele activități ale Gărzii Forestiere Suceava




Garda Forestieră Suceava a reacționat la reportajul realizat, câteva zile în urmă, de Euronews, intitulat Pădurile virgine din Romania devastate de ”mafia lemnului”.

În materialul celor de la Euronews se vorbește despre o rețea criminală care exploatează pădurile României, inclusiv din județul Suceava. Totodată, se menționează despre pădurarii și activiștii uciși sau bătuți și amenințați, care au îndrăznit să deranjeze afacerile ilegale.

Astfel, Garda Forestieră Suceava a emis, astăzi, un comunicat în care prezintă o sinteză a raportului de activitate și dă asigurări de faptul că instituția se preocupă de stoparea activităților ilegale pe raza sa de competență.

Comunicatul Gărzii Forestiere Suceava:

“Garda Forestieră Suceava este Instituția publică teritorială în subordinea Autorității  Publice Centrale care răspunde de Silvicultură, cu atribuții în implementarea și controlul aplicării regimului silvic și cinegetic în fondul forestier național și în vegetația forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național.

Printre atribuțiile de control, prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de păduri, reprezintă una dintre principalele activități ale Gărzii Forestiere Suceava în raza teritorială de competență. Tăierile ilegale din păduri au un puternic impact din punct de vedere ecologic, social cât și economic și de aceea, Garda Forestieră Suceava acordă o deosebită importanță depistării acestor fapte.

Pentru aceasta, considerăm că este de un real folos implicarea societății civile în combaterea tăierilor ilegale, implicare care dovedește conștientizarea efectului negativ pe termen mediu și lung al tăierilor ilegale.

De aceea, pe lângă acțiunile desfășurate în cooperare cu structurile silvice autorizate și cu alte instituții de control, Garda Forestieră Suceava desfășoară acțiuni de control și în baza sesizărilor primite din partea multor cetățeni, printre care putem menționa pe Gheorghe Oblezniuc, Tiberiu Boșutar sau Daniel Bodnar, ale căror acțiuni dovedesc responsabilizare și conștientizare a pericolului ecologic reprezentat de tăierile ilegale.

Moldovița este situată în județul Suceava, zona numită Bucovina, străbătută de Carpații Orientali ce fac parte din lanțul montan al Munților Carpați de pe teritoriul României, fiind  zona arboretelor de rășinoase cu o valoare ecologică, funcțională cât și economică superioară.

În zona Moldovița, Garda Forestieră Suceava a descoperit cazuri de tăiere ilegală de arbori, cazuri care au fost înregistrate și în cadrul cărora cei vinovați sunt cercetați de către autoritățile statului Român, ca urmare a verificărilor desfășurate în cooperare cu acestea în baza planului comun de Colaborare „Scutul Pădurii”.

Numai în anul 2019, Garda Forestieră Suceava, a efectuat un număr de 54 de verificări pe cuprinsul pădurii, inspecții de fond/parțiale și controale la exploatare, fiind constatate tăieri ilegale cu un volum de 237,8 mc, cu o valoare de 183781 lei. Altfel spus, în medie, Garda Forestieră Suceava a fost prezentă aproape în fiecare săptămână în zona Moldovița care face obiectul reportajului prezentat.

Au fost deferite Parchetului de pe lângă Judecătoria Teritorială un număr de 11 cazuri, fiind întocmite sesizări pentru cei care se fac vinovați de fapte de tăiere ilegale de arbori, iar pentru două cazuri lucrătorii din cadrul I.P.J. Suceava aveau deja în lucru dosare cu cauze penale specifice domeniului. În cazul controlului activităților de exploatare, a controalelor pe drumurile publice din zonă cât și a celor forestiere, au fost aplicate un număr de 21 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 55000 lei.

În cadrul verificărilor la operatorii economici cu domeniul specific forestier de activitate, au fost confiscate materiale lemnoase cu un volum de 685 mc, cu o valoare de 162.492 lei, fiind aplicate și în acest caz 29 sancțiuni contravenționale în valoare de 153.000 lei.

Verificări au fost efectuate și în cadrul Baza Experimentală Tomnatec, din subordinea I.N.C.D.S. ”Marin Drăcea”, care gestionează fond forestier în raza localității Moldovița, Unitatea de producție nr. I Dămăcușa, unde și în acest caz au fost  constate tăieri ilegale de arbori. Garda Forestieră Suceava a desfășurate activități de control și în cazul sesizării cu privire la resturile de cioate scoase din pământ („cimitirul de cioate”), fiind constatat un volum de 40,35 mc cu o valoare de 24.983 lei, pentru care a fost întocmită sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru identificarea și tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați.

În anul în curs, la Garda Forestieră Suceava a fost înregistrată sesizarea domnului Bodnar Daniel, cu privire la existența unor cioate nemarcate în fondul forestier administrat de O.S. Vama. S-a demarat o anchetă, în colaborare cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precum și a reprezentanților structurii silvice în cauză, anchetă care la această dată este încă în curs de desfășurare. În urma cercetărilor specifice desfășurate împreună cu lucrătorii I.P.J. Suceava vor fi făcute publice cu siguranță constatările organelor de cercetare penală cu privire la faptele constatate.

Vă asigurăm de faptul că Garda Forestieră Suceava va efectua în continuare verificări specifice în zonele declarate critice precum și acțiuni în cooperare cu I.P.J. Suceava pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale, a transportului de lemn fără acte precum și a comercializării ilegală de materiale lemnoase.

Suntem încrezători în faptul că vom beneficia în continuare de susținerea societății civile în activitatea pe care noi o desfășurăm în combaterea tăierilor de păduri fără drept, precum și în prevenirea și combaterea altor fapte ilegale din domeniul forestier.”

loading...