În învăţământul preşcolar „este o modă să apară grădiniţe”


Intră acum și în grupul de

Conducerea IŞJ Suceava atrage atenţia părinţilor care optează pentru învăţământul particular să se intereseze înainte de a-şi înscrie copiii, dacă aceste gradinite funcţionează conform legii. „Rugămintea mea adresată părinţilor care îşi înscriu copiii la şcoli particulare este să se intereseze dacă sunt acreditate sau autorizate, în caz contrar, actele de studii nu vor fi validate. Se vor trezi ca în cazul Spiru Haret, şi vor spune că nu ştiau că nu sunt autorizaţi sau acreditaţi”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, adjunctul IŞJ Suceava, Vasile Monacu.
Acesta a precizat că la învăţământul preşcolar „este o modă să apară grădiniţe”. „Este şi loc, este şi bine, dar să funcţioneze în condiţiile legii”, a afirmat Vasile Monacu.

În cazul în care noua lege a educaţiei va fi aprobată, învăţământul obligatoriu va include şi grupa pregătitoare, astfel că va trebui recunoscută şi, implicit, urmată în instituţii ce funcţionează conform legii. „Să nu fie puşi la sfârşit de an în situaţia de a nu li se recunoaşte studiile”, a spus adjunctul Monacu.

Potrivit IŞJ, chiar zilele acestea s-a aflat despre apariţia unei grădiniţe particulare în cartierul sucevean Obcini, de a cărei existenţă nu se cunoştea.

În judeţul Suceava, învăţământ preşcolar se realizează în 9 unităţi particulare, primar în 3, gimnaziu în două şcoli, liceu în 6 unităţi, învăţământ postliceal în 6, iar şcoală de arte şi meserii într-o unitate particulară.

„Unele funcţionează cu autorizaţie de încredere, altele sunt acreditate. Ele pot fi acreditate oricând, de la o zi la alta, după evaluare. De exemplu, azi a primit acreditare Centrul de Studii Ştefan cel Mare şi Sfânt. Dacă m-aţi fi întrebat ieri, v-aş fi spus că unitatea nu e acreditată. Situaţia se schimbă de la o zi la alta”, a încheiat adjunctul IŞJ Suceava.


Intră acum și în grupul de