Accident rutier în Vicovu de Sus: Femeie beată și fără permis, rănită după ce a intrat cu ATV-ul într-un gard


Intră acum și în grupul de

Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată, joi după amiaza, prin apel la 112 despre un accident rutier produs pe strada Bradului, soldat cu o victimă.

La fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 50 de ani din comuna Vicovu de Jos, care a declarat că a condus un ATV marca Honda, de culoare roșie, fără plăcuțe de înmatriculare, și a intrat în coliziune cu un gard.

Femeia emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice la domiciliul surorii sale și că nu posedă permis de conducere.

Un echipaj SMURD a intervenit, transportând-o pe victimă la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată preliminar cu un hematom frontal și escoriații la nivelul membrelor.

Poliția a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.


Intră acum și în grupul de