Detaliile accidentului cu șase răniți la Ilișești: Un tânăr șofer a pierdut controlul mașinii lovind frontal un  autoturism ce a fost proiectat apoi în altul


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier violent în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs sâmbătă, 29 noiembrie 2025, în jurul orei 13:50, pe DN17, pe raza localității Ilișești (zonă cu limită de viteză de 30 km/h).

Potrivit Poliției Județene Suceava, un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism. În urma impactului, acesta din urmă a fost proiectat într-o a treia mașină care circula regulamentar.

În accident au fost rănite șase persoane, toate ocupanții a două dintre autoturisme. Printre victime se numără și un copil, diagnosticat cu plagă escoriată parietală și traumatism prin accident rutier. Ceilalți răniți au suferit traumatisme toracice, coloană cervicală, fracturi suspecte și luxații.

Toate cele șase victime au fost transportate de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de