Bărbat sub control judiciar după ce, băut și fără permis a intrat cu Audi-ul în peretele unui magazin din Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din municipiul Vatra Dornei a provocat panică sâmbătă seara, în jurul orei 20:20, după ce a intrat cu un autoturism Audi în peretele lateral al magazinului PEPCO.

Angajata magazinului a sesizat imediat Poliția prin 112. La fața locului, polițiștii au constatat că șoferul, un localnic, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și emana halenă alcoolică.

Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice la Spitalul Municipal Vatra Dornei, motiv pentru care a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis și refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit cercetărilor, bărbatul preluase mașina din parcarea magazinului și, la punerea în mișcare, a confundat pedalele sau treptele de viteză, accelerând în peretele clădirii. Pagubele sunt minore.

În urma consultării cu procurorul de caz, față de suspect s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.


Intră acum și în grupul de