Bărbat găsit inconștient în șanț la Boroaia de trecători. Decesul a fost confirmat de echipajul SAJ după manevre de resuscitare


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați, marți, 2 decembrie 2025, în jurul orei 16:43, prin 112 că un bărbat zace inconștient într-un șanț de pe marginea drumului public din satul Bărăști, comuna Boroaia.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat că persoana în cauză era un localnic cunoscut cu afecțiuni grave (ciroză hepatică, boli cardiace și obezitate) și consumator frecvent de alcool.

Potrivit primelor verificări, bărbatul plecase în jurul orei 15:00 spre magazinul din sat, iar la întoarcere i s-a făcut rău și a căzut în șanț. A fost descoperit de trecători, care au sunat imediat la 112.

Echipajul SAJ Fălticeni a sosit rapid, a efectuat manevre de resuscitare, însă a fără răspuns, fiind declarat decesul. La examinarea sumară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență, iar în buzunarul gecii a fost găsit un recipient gol de băuturi alcoolice.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate de Postul de Poliție Boroaia pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale decesului.


Intră acum și în grupul de