Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 19 ani a fost identificat în noaptea de luni spre marți ca autor al unui accident rutier pe strada Parcului, în zona Restaurantului Brădet.
Un apelant a sesizat prin 112 că un VW Golf negru a ajuns în șanțul de colectare apei pluviale, iar plăcuțele de înmatriculare erau scoase.
La fața locului au fost găsiți patru tineri, iar la circa 200 m distanță, plăcuțele aruncate pe spațiul verde.
Patrula a continuat căutările și l-a descoperit pe șofer ascuns după gardul Cimitirului „Pacea”. Testat cu etilotestul, aparatul a indicat 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul și-a dat acordul pentru recoltarea probelor biologice la Spitalul Județean Suceava.
În mașină au fost găsite mai multe recipiente cu alcool. Ceilalți patru tineri au confirmat că el era la volan.
Poliția Municipiului Suceava a deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Intră acum și în grupul de






