Intră acum și în grupul de
În perioada 28 martie – 7 aprilie 2026, Crucea Roșie Suceava a continuat seria acțiunilor umanitare dedicate sprijinirii familiilor aflate în dificultate din județ.

Potrivit directorului Crucea Roșie Suceava, Corneliu Dediu, ca urmare a inundațiilor din vara anului trecut, voluntarii organizației au distribuit, la sfârșitul lunii martie, vouchere pentru achiziționarea de materiale de construcții unui număr de 60 de familii din Broșteni. Fiecare voucher a avut o valoare de 1.500 lei, valoarea totală a ajutorului fiind de 90.000 lei, sumă oferită de Transelectrica. Acest sprijin vine în completarea ajutoarelor acordate anterior unui număr de 370 de familii din zonă, care au primit alimente, materiale igienice, îmbrăcăminte, apă și un ajutor financiar de 1.500 lei pentru cele 100 de familii afectate cel mai grav.
Tot în această perioadă, aproximativ 150 de familii din Gura Humorului, Vatra Dornei și Dolhasca au primit pachete cu alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez, fasole, conserve) și detergent lichid. Valoarea unui pachet de aproximativ 10 kg a fost de circa 80 lei. O parte din produse au fost colectate prin proiectul Banca de Alimente, derulat de mai bine de 10 ani în parteneriat cu Carrefour, iar o altă parte au fost achiziționate de Crucea Roșie Suceava cu fonduri obținute ca sponsorizări de la firme partenere.
Prin aceste acțiuni, Crucea Roșie Suceava demonstrează încă o dată rolul său esențial în sprijinirea comunităților afectate de calamități naturale și a familiilor vulnerabile, oferind ajutor concret și prompt în pragul sărbătorilor pascale.
Intră acum și în grupul de





