Intră acum și în grupul de
La data de 24 aprilie 2026, un bărbat de 30 de ani, din comuna Grănicești, a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Persoana este solicitată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe numele căreia a fost emis mandat european de arestare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Bărbatul a fost identificat în aceeași zi de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni de Prevenire și Combatere a Infracționalității din Bălcăuți, pe raza localității Slobozia Sucevei, comuna Grănicești.
Ulterior, a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din IPJ Suceava.
Acesta a fost prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
În aceeași zi, parchetul a formulat propunere de arestare preventivă în vederea predării către autoritățile britanice.Curtea de Apel Suceava a emis Mandatul de Arestare nr. 19 din 24.04.2026, dispunând arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 aprilie 2026 și până la 23 mai 2026 inclusiv.
Bărbatul a fost escortat și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, urmând ca procedurile de extrădare să continue.
Intră acum și în grupul de





