Acasă Social Tânăr de 26 de ani, fără permis și cu alcoolemie de 0,51...

Tânăr de 26 de ani, fără permis și cu alcoolemie de 0,51 mg/l, reținut la Vatra Dornei

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Vatra Dornei a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost oprit în trafic de polițiști, joi dimineața, 14 mai 2026.

În jurul orei 06:30, un echipaj de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control un autoturism marca Volkswagen pe strada Dornelor. La volan se afla tânărul de 26 de ani, care nu poseda permis de conducere.

Deoarece emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus ulterior la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei exacte.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni: conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin. 1 Cod Penal) și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului (art. 336 alin. 1 Cod Penal).

În urma administrării probatoriului, procurorul a dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Bărbatul a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.