Intră acum și în grupul de
Un accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 mai 2026, în jurul orei 00:45, pe Bd. Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava, soldându-se cu vătămarea corporală a două persoane.


Potrivit polițiștilor rutieri, o femeie de 58 de ani, care conducea un autoturism Volkswagen, a încercat să efectueze o manevră de întoarcere la stânga, din afara părții carosabile, pentru a intra pe bulevard. Din cauză că nu s-a asigurat corespunzător, aceasta a intrat în coliziune lateral-stânga-față cu un alt autoturism Volkswagen, condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani, care circula în același sens de mers, spre localitatea Cumpărătura.
În urma impactului au fost rănite două persoane, respectiv o femeie, pasageră în primul autoturism, care a suferit traumatism toracic și hipertensiune arterială și un bărbat, pasager pe scaunul din dreapta-spate al aceluiași autoturism, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral ușor.
Ambele persoane rănite au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Intră acum și în grupul de





