Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a izbucnit miercuri seară, 8 iulie 2026, la o gospodărie din localitatea Siminicea, iar pompierii au intervenit de urgență pentru a împiedica propagarea flăcărilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, incendiul a fost anunțat prin 112 la ora 18:19, iar pompierii militari ai Detașamentului de pompieri Suceava, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Siminicea și Dumbrăveni, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, ardea în totalitate construcția bucătăriei de vară, iar flăcările se propagaseră la acoperișul locuinței și la peretele depozitului de furaje.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:40.
Pagubele înregistrate:
- Bucătăria de vară și bunurile din interior (mobilier, articole textile etc.) – distruse în totalitate
- Peretele depozitului de furaje – pe aproximativ 20 mp
- Acoperișul casei de locuit – pe aproximativ 10 mp
Cauza probabilă a incendiului a fost flacăra provenită de la un aparat de gătit (aragaz) supraîncălzit, lăsat nesupravegheat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești. Pompierii au reușit să localizeze și să stingă incendiul în limitele găsite, salvând locuința și o mare parte din depozitul de furaje.
Intră acum și în grupul de





