Intră acum și în grupul de
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 48 de ani din comuna Comănești, care a fost depistat conducând un moped neînmatriculat, cu numere false și sub influența băuturilor alcoolice pe raza localității Humoreni.

Astfel, potrivit datelor din anchetă, în data de 6 iulie 2026, în jurul orei 12:55, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un scuter circulă cu viteză mare și în zig-zag pe direcția Humoreni – Cacica. Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat mopedul și l-au oprit pentru control.
Conducătorul acestuia nu a putut prezenta permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și niciun document care să ateste înmatricularea mopedului. Plăcuța de înmatriculare montată pe vehicul, cu numărul „58 MUȘENIȚA”, fusese montată de pe un alt moped deținut anterior, iar bărbatul a recunoscut că de aproximativ două luni nu a efectuat demersurile legale pentru înregistrarea vehiculului la Primăria comunei Comănești.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat și cu numere false. După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de





