Acasă Social Accidentul cu un rănit de la Drăgoiești: Conducătorul ATV-ului a virat stânga...

Accidentul cu un rănit de la Drăgoiești: Conducătorul ATV-ului a virat stânga fără să se asigure intrând în coliziune cu un autoturism


Intră acum și în grupul de

Un nou accident de circulație cu implicarea unui ATV s-a produs joi, 9 iulie 2026, în jurul orei 16:10, pe DJ 178, în localitatea Drăgoiești. Evenimentul a avut loc pe un sector de drum cu marcaj longitudinal discontinuu.

Potrivit cercetărilor polițiștilor, un bărbat de 54 de ani, din localitatea Drăgoiești, a condus un ATV marca Zhejiang, neînregistrat și neînmatriculat, având direcția de deplasare dinspre localitatea Ciprian Porumbescu către Măzănăești. La un moment dat, acesta nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism Volkswagen Bora, condus de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Măzănăești, care se afla în depășirea ATV-ului.

În urma impactului, conducătorul ATV-ului a suferit leziuni la membrul inferior stâng. La fața locului a intervenit un echipaj SAJ – Substația Gura Humorului, care a transportat victima la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Diagnosticul medical preliminar indică „suspect fractură membru inferior stâng”.

Ambii conducători au fost testați cu etilometrul, rezultatele fiind negative (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat). Verificările efectuate de polițiști au stabilit că bărbatul de 54 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ATV-ul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.

Din primele cercetări, vinovăția pentru producerea accidentului revine conducătorului ATV-ului, care nu s-a asigurat corespunzător înainte de viraj. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni: vătămare corporală din culpă , conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat/neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.


Intră acum și în grupul de