Intră acum și în grupul de
Polițiștii au intervenit într-un caz de încălcare repetată a unui ordin de protecție emis de Judecătoria Rădăuți. Doi bărbați din comuna Burla, unchi și nepot, au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul IPJ Suceava.
Cazul a pornit de la o sesizare înregistrată pe 4 iulie 2026, ora 16:00. Ulterior, lucrătorii Postului de Poliție Burla, sprijiniți de colegi de la alte posturi subordonate Secției 3 Poliție Rurală Marginea, au continuat documentarea activității infracționale, reunind cauzele penale.
Conform probatoriului administrat, un bărbat de 26 de ani este cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (două acte materiale față de unchiul său și unul față de o femeie din familie). Acesta ar fi încălcat restricțiile de distanță (sub 50 de metri) și ar fi comunicat cu persoanele protejate pe drumul comunal și pe strada Pădurii din localitate, în jurul orelor 10:10 și 14:00-14:05, pe data de 4 iulie.
La rândul său, bărbatul de 32 de ani este cercetat pentru două acte de încălcare a ordinului de protecție față de nepotul său (apropiere sub 50 de metri și comunicare pe imașul comunal și pe strada Pădurii) și pentru infracțiunea de amenințare. Acesta i-ar fi adresat amenințări nepotului, creându-i o stare de temere.
Ordinul de protecție fusese emis de Judecătoria Rădăuți pe 8 iunie 2026 (dosar nr. 3321/285/2026). Nerespectarea măsurilor dispuse prin acesta constituie infracțiune prevăzută de Legea 217/2003.
Joi, 9 iulie 2026, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, polițiștii au pus în executare mandatele de aducere emise pe numele celor doi bărbați. Prin ordonanța organului de cercetare penală, ambii au fost reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava.
Intră acum și în grupul de






