Acasă Social Bărbat din Baia, reținut în arest pentru conducere sub influența alcoolului. Avea...

Bărbat din Baia, reținut în arest pentru conducere sub influența alcoolului. Avea o concentrație de 0,86 mg/l în aerul expirat


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Baia au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de din comuna Baia, bănuit de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Potrivit anchetatorilor, la data de 15 iulie 2026, suspectul a fost reținut începând cu ora 10:10 și depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava.

Reamintim că incidentul s-a produs pe 25 iunie 2026, în jurul orei 22:00. O patrulă a Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control, pe strada Învățător Gheorghe Onișoru din satul Baia, un autoturism marca Volkswagen Golf. La volan se afla bărbatul, care emana halenă alcoolică puternică.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului (art. 336 alin. 1 Cod penal). Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului competent.


Intră acum și în grupul de