Acasă Radauti Tânăr de 19 ani din Hordonic de Sus, reținut pentru 24 de...

Tânăr de 19 ani din Hordonic de Sus, reținut pentru 24 de ore. A condus fără permis și beat pe străzile din Vicovu de Sus


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din Vicovu de Sus au dispus, la data de 28 iulie 2026, reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 19 ani din satul Hordonic de Sus, cercetat pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Faptele datează din 19 iulie 2026, în jurul orei 20:00. Un echipaj de poliție aflat în control pe strada Calea Cernăuți din Vicovu de Sus a oprit un autoturism marca Audi A4 care se deplasa haotic. La volan se afla tânărul de 19 ani, care emana o puternică halenă alcoolică.

Verificările au arătat că acesta nu deține permis de conducere și nu are dreptul de a conduce pe drumurile publice din România. În plus, autoturismul nu avea poliță RCA valabilă și nici inspecție tehnică periodică în termen. Certificatul de înmatriculare și plăcuțele au fost reținute, iar tânărul a fost sancționat contravențional cu amenzi totalizând 6.325 de lei.

Testarea cu aparatul etilometru a indicat 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testul pentru substanțe interzise a fost negativ. La Spitalul Municipal Rădăuți i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, care a arătat o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge. Tânărul a refuzat recoltarea celei de-a doua probe.

Acesta a declarat că a consumat trei beri în jurul orei 19:00 și că, în momentul opririi, „proba mașina pentru a cumpăra”.

În cauză se efectuează cercetări pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului. Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de