Romania ar putea deschide o noua mina de uraniu in judetul Suceava sustine un secretar de stat


Intră acum și în grupul de

România ar putea deschide o nouă mină de uraniu în judeţul Suceava, a declarat Maricel Popa, secretar de stat la Ministerul Economiei, citat într-un comunicat al instituţiei citat de Cotidianul.

Sursa citată arată că fiind prezent la Suceava la un eveniment al Companiei Naţionale a Uraniului, Popa a apreciat că, în contextul actual internaţional, România trebuie să dezvolte acest sector.

mina

„Vă pot spune că sunt şanse de foarte mari de a găsi finanţare pentru deschiderea zăcământului de la Tulgheş-Grinţieş. Nu se va închide mina de la Crucea, ci se va dezvolta un alt perimetru care va îngloba resursa umană şi profesionalismul angajaţilor de la Sucursala Suceava”, a spus secretarul de stat.

Compania Naţională a Uraniului, aflată în portofoliul Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie, a fost înfiinţată în anul 1997 şi are în administrare resursele minerale de uraniu existente în România. Singura exploatare a companiei este la Crucea.

România utilizează uraniu drept combustibil pentru cele două reactoare nucleare de la Cernavodă care sunt funcţionale în prezent. România are în vedere realizarea altor două reactoare la Cernavodă până în 2020.

Activitatea de cercetare geologică a Secţiei II Tulghes a înfiinţat la Crucea un sector de explorări care evidenţiază şi conturează zăcământul de uraniu Crucea-Botuşana. Rezultatele lucrărilor executate în cei 18 ani de explorari au condus la înfiinţarea în anul 1983 a Exploatării Miniere Crucea (în prezent Sucursala Suceava), cu scopul exploatării şi valorificării minereului de uraniu din cele doua structuri mineralizate Crucea şi Botuşana, în prezent cea mai mare unitate de exploatare a uraniului din ţară.

Sucursala Suceava îşi desfaşoară activitatea în provincia uranifera a Carpaţilor Orientali în care mineralizaţiile de uraniu au caracteristici asemănătoare cu ale celorlalte mineralizaţii hidrotermale de uraniu cunoscute în ţară, asociate depozitelor cristaline şi având un control tectonic.

Crucea a mai rămas principala sursă care alimentează reactorul Cernavodă.


Intră acum și în grupul de