“Cred ca sunt cel mai norocos profesor, pentru ca am elevi foarte dornici de cunoastere”. INTERVIU cu o fosta studenta USV care preda limba engleza in CHINA

GabrielaGabriela Adeaconului este o fostă studentă a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, care în prezent se poate mândri cu meseria de profesor de limba engleză în China. A ajuns în ţara shaolinilor şi a dragonilor prin intermediul programului de internship-uri internaționale oferit de AIESEC. Iată povestea ei, într-un interviu acordat organizaţiei sucevene.

Ce studii ai urmat în Romania?

După ce mi-am terminat suferința de elev într-o şcoală gimnazială dintr-un mic sătuc uitat pe undeva prin Munții Stănișoarei, am aterizat ca de pe Marte în curtea unui liceu din Târgul Neamț numit „Ștefan cel Mare”, un liceu foarte bun unde m-am îndrăgostit pentru prima oară de filosofie şi de muzica rock, locul de unde mi se trag declinările limbii latine și urmările lor: entorsa de cuvânt și dilatare de silabe.

Apoi nu stiu ce forță misterioasă, căci nu rațiunea mea a luat această decizie, m-a dus la facultate, dom’le, și mă trăsni să aleg specializarea Stiințe Politice, din cadrul Facultății de Istorie și Geografie, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Pe parcurs, am descoperit că e o specializare din care poți să culegi multe cunoștinte și în acel moment asta mă interesa cel mai mult.

După liceu nu mi-am dorit decât să urc într-un balon și să fac înconjurul lumii, nu să studiez în vreo ţară îndepărtată. Ei, bine, am părinți cu scaun la cap și știau clar că fata lor trebuie să studieze mai departe și să-și facă și ea un rost. Rost asupra căruia eu m-am aplecat abia în ultimul an de facultate.

Cum te-a ajutat organizația AIESEC să pleci în China? Cum ai reușit să treci de dificultățile birocratice?

În prezent, sunt în China. Am fugit aici în căutarea fericirii și împlinirii, am vrut o schimbare, căci eu trăiesc din schimbări, nu pot și nu voi rămâne niciodată aceeași, asta fără a mă îndepărta vreo clipă de la vreo virtute după care îmi croiesc viața.

Sunt atâtea programe și atâtea posibilități să pleci în lume, dar nici unul nu e ușor. Și până la urmă, ce mai este uşor în viaţă? Uneori mă gândesc că dacă ar fi așa uşor, nu ar mai fi la fel de incitantă și frumoasă viaţa. China se află în sufletul meu de ceva vreme. Terminam facultatea și eram în pragul critic în care se află orice student în an terminal. Ce fac cu viața mea? Ce fac cu viitorul meu? Draga mea mamă și dragul meu tată s-au spetit muncind pentru educația ficelor lor. Toată educația asta trebuie să nască ea ceva! Așa că am ales AIESEC-ul de care auzisem de ceva timp, plus că mai aveam și niște prieteni care au reușit să plece din Tarcău cu ajutorul aceastei organizații și erau tare multumiți. Și mi-am zis să încerc și eu! I-am spus sfătuitorului meu de suflet, mamei, că vreau în China și ea mi-a răspuns fără măcar să schițeze vreun gest: „Du-te, puiul mamei!” Și dusa am fost!

E adevărat că după un timp de pregătire cu organizația pentru o înțelegere cât mai bună a șocului cultural și tot felul de exerciții de comunicare și deschidere spre exterior, a venit timpul golirii buzunarelor de bani și a drumurilor interminabile până la ambasada din București. De 5 ori am fost la luptă și am izbutit într-un final să iau viza. În decurs de două luni, cred, sau chiar mai mult, am petrecut nopti întregi pe tren până la București și înapoi înjurând, plângând, pregătind discursuri, așezând maldărul de acte pe care îl târâiam după mine mereu sau eventual ascultând „muzică agresivă”, cum îi zice tata.

Ideea e că dacă vrei să faci ceva în viață și îți dorești să faci acel lucru cu adevarat, nimic nu îți poate sta în cale, absolut nimic. Eu mă consider foarte norocoasă; eu sunt unul din acei copii care a trăit nu într-o casă cu bunuri materiale deosebite, ci mai degrabă sub un acoperiș al virtuților, sentimentelor și al educației. Părinții mei au dat ultimul leuț pentru orice carte am avut nevoie și pentru orice mi s-a cerut vreodată la şcoală. Ar fi dat toate roadele pământului trudite în grădina lor pentru un strop de fericire în plus în familie, dar, din fericire, nu a fost nevoie. Așa și acum, numai ei știu cât s-au străduit să-mi furnizeze toți euro de care am avut nevoie… și vă spun că au fost al naibii de mulți. Nici o clipă nu mi-au reproșat nimic, din contră, mama în special îmi spunea când mă întorceam necăjită de la București să mai încerc, că ea are presimțiri bune.

Cum decurge activitatea ta în China? Ce mesaj le transmiți celor care vor să plece la rândul lor printr-un program de internship-uri internaționale?

Ei bine, am luat nenorocita asta de viză și am dansat așa cum numai Michael Jackson mai putea prin toată ambasada și tot drumul până acasă. Acum sunt fericită și mulțumită. Sunt profesoară de engleză pentru 400 de copii de 16, 17 ani care mă iubesc și pe care îi iubesc. Învăț limba lor, mănânc mâncarea lor, le beau ceaiul miraculos. Cred că sunt cel mai norocos profesor, pentru că am elevi superbi și foarte dornici de cunoaștere. Dacă la ore păstrăm relația elev- profesor, după ne putem întâlni la o bere, un baschet și să povestim până în noapte târziu.

Referitor la diferența culturală…Cultura Chinei este diferită de a noastră. Ideea principală e că fiecare are frumusețea și farmecul ei. Ambele sunt așa complexe și au lipici la suflete. Un lucru care m-a izbit la propriu în meditație este comportamentul și atitudinea omului de aici. Poate se datorează și faptului că stau într-un mediu populat de oameni de cultură, oameni educați și învătați.  Aici, am gasit oameni care te ajută oricând ai nevoie, care îți sunt mereu alături, mâncarea este total diferită faţă de ce găsim noi în restaurantele chinezeşti din România, miresme de ceai îmbinate cu parfumurile ademenitoare ale doamnelor, multe grade și un soare arzător.

Vouă, celor care vreți să plecați, am să vă spun un singur lucru. Poate mulți nu sunteți așa norocoși ca mine la capitolul familie, dar nimeni nu e singur pe acest Pământ, până la urmă, și ajutorul, de cele mai multe ori, vine de unde nu te aștepti și, în plus, unde ai putea să gasești un ajutor mai mare dacă nu în propria-ți persoană?!

Plecați, trăiți, bucurați-vă de tot ce e nou, frumos și bun în viața voastră. De vreți să vă deschideți aripile, nu ezitați să apelați la AIESEC! Un ochi al AIESEC-ului vă va veghea mereu, nu veți fi niciodată singuri. Și pe mine mă veghează un ochi frumos din România. Mulțumesc!

Care sunt planurile tale de viitor, după ce vei termina acest program? Te vei întoarce în ţară?

În ţară mă voi întoarce mereu… Nu știu de ce… Să știți că nu de dor… Mi-am dat seama după ce mama a fost plecată ani buni și încă este în Italia, că dorul nu destramă familii așa cum se spune adesea, ci le unește. Și apoi, parcă îmi iubesc mai mult țara când mi-e dor de ea și o văd mai frumoasă decât o vedeam când trăiam în ea, deși aici mi-e dat să văd frumuseți de-mi stă inima în loc.

Pe viitor ,vreau să fac un master. Mi-ar plăcea să fac un master aici, la o facultate pe care deja am ochit-o și cam știu cum merg treburile pe aici. De voi avea probleme care totuși să mă împiedice, am un plan de rezervă, ca întotdeauna… Nu-mi place să bat pasul pe loc… Cert este că, indiferent dacă voi rămâne să fac masterul aici sau nu, tot voi fi fericită și mulțumită.

Restul planului nu vi-l spun. Am și eu superstițiile mele! Oricum, un plan în plus ar fi să mă vindec de ele!

loading...