2009, un an de succes pentru Petru Ghervan

După un an 2009 în care a ajuns cu CS Universitatea Suceava în finala Cupei Challenge şi a antrenat timp de două luni echipa naţională de handbal masculin a României, Petru Ghervan se bucură de câteva zile libere. După acest interviu am aflat alte lucruri indedite legate de Petru Ghervan, fost sportiv de performanţă a cărui carieră în plină ascensiune a fost curmată de un accident suferit în 1982. Poate azi, când am fi spus Petru Ghervan am fi adus aminte de un fost mare portar. Nu a fost să fie dar cu siguranţă, ca suceveni, ne putem mândri cu antrenorul Petru Ghervan şi de omul Petru Ghervan. Un familist convins, iubitor de sport dar şi de artă. Un tip rafinat atât în lumea handbalului cât şi în viaţa de zi cu zi.

Domn’ profesor, aveţi un final de an mai liber. Cum e?

Din 1982 când am început activitatea de antrenor nu am avut mai mult de trei zile libere. Excepţia a constituit-o cantonamentul de la Eforie Sud din 2007, când la echipă a venit Leonard Bibirig, el ocupându-se atunci de antrenamente.

Şi nu regretaţi? Anul trecut eraţi prin cantonamentul naţionalei, în urmă cu doi ani de asemenea, iar în timpul campionatului nici nu se pune problema, iar în perioada de pregătire antrenorii trebuie să fie la echipă.

Nu regret deloc. A fost opţiunea mea şi nici dacă nu aş fi reuşit să am rezultate nu aş fi regretat. Mai degrabă poate mi-ar fi părut rău dacă nu aş fi încercat cariera de antrenor.

Până la urmă, de unde vine pasiunea dvs. pentru handbal?

De mic copil am avut o pasiune pentru sport în general şi am încercat orice. La Todireşti, am fost chiar în echipa de tetratlon a şcolii. Apoi am avut câţiva profesori care m-au îndrumat spre handbal, în perioada liceului (face o pauză şi chipul i se luminează, amintindu-şi de perioada petrecută la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi). În 1974 eram în clasa a 9-a, la clasa de fotbal dar la finalul anului profesorul Dumitru Olteanu m-a atras spre handbal. După al doilea an de practicare a handbalului am devenit vicecampion naţional cu LPS Iaşi, iar un an mai târziu am câştigat medalia de bronz la juniori I şi am fost selecţionat la lotul naţional, unde printre colegi i-am avut pe Mircea Bedivan, Vasile Stângă şi Petre Cozma.

Înseamnă că antrenorul de acum a învăţat multe şi de la fostul handbalist Petru Ghervan…Cum a evoluat cariera dvs de sportiv?

După absolvirea liceului am fost selecţionat la Dinamo Bucureşti, unde nu am jucat dar am făcut pregătire timp de trei luni. Ulterior am plecat la Piatra Neamţ, unde am făcut şi armata, şi am jucat timp de doi ani în prima ligă la Relonul Săvineşti. La Suceava am ajuns în 1979 când m-am înscris la Facultatea de Educaţie fizică şi Sport. Am jucat la CSU Suceava în Divizia B, echipă care pe atunci era antrenată de Pop Şerban, iar printre colegi i-am avut pe Petru Brânduşe, Dumitru Bernicu şi George Dumitru. În 1982 am terminat ca şef de promoţie Facultatea de Educaţie fizică şi Sport şi pentru că în Suceava nu aveam prea multe de ales, am plecat la Roman unde m-am încadrat la CSŞ. Roman-ul era cea mai apropiată destinaţie în linie dreaptă pentru că trebuia să fiu aproape şi de părinţi care la vremea aceea erau un important sprijin material. De asemenea am ales să merg la Roman şi la propunerea lui Otto Hell, care era antrenor la Relonul Săvineşti şi îmi propusese să revin la această echipă pentru a juca. Şi ca să revin la prima întrebare, cea cu vacanţele, pot spune că în vara lui ’82, după absolvirea facultăţii, am avut o vacanţă de trei luni. Din păcate tot în acea vară am suferit şi un accident la coloana vertebrală care mi-a diminuat şansele de a mai practica handbalul de performanţă încă de la vârsta de 24 de ani.

Păcat. Dar poate aşa avea să se nască mai devreme antrenorul Petru Ghervan. Nu?

Într-adevăr. Am rămas profesor antrenor la Clubul Sportiv Şcolar Roman până în 1990 şi am reuşit să duc câteva echipe de copii la turneele finale, în anii ’86, ’87, ’88. Unul dintre sportivii pe care i-am promovat atunci a fost Liviu Ianoş (n. red. fost jucător al echipei naţionale a României, în prezent selecţioner de copii pentru naţionala Germaniei).

Ce aţi găsit la Suceava, în 1990?

Pe atunci grupele de băieţi de la Suceava erau pregătite de Dumitru Bernicu şi Petru Brânduşe. Eu am început cu grupe de începători. Prin luna septembrie a acelui an, Mitică Bernicu a cedat fizic şi a avut câteva probleme medicale şi în locul său am mers eu în cantonamentul de la Baia Mare cu echipa de juniori I. Atunci mi-am dat seama de resursele umane pe care le avea handbalul la Suceava. În 1992 doamna Maria Ionescu m-a îndrumat spre Universitate unde am devenit lector prin concurs. Am continuat să lucrez la CSŞ Suceava cu grupele de copii, clasele a 5-a şi a 6-a. A fost poate cea mai frumoasă perioadă din activitatea cu juniorii. Acolo am avut o colaborare foarte bună cu Gabi Senciuc şi Adi Bucătaru, iar împreună cu D. Bernicu şi P. Brânduşe am format o echipă redutabilă şi am obţinut primele medalii pentru Suceava, la juniori II, argint în 1997 şi 1999, după turneul final de la Sf. Gheorghe. În 2000, a venit şi titlul naţional la juniori II, iar un an mai târziu LPS CSŞ Suceava devenea campioană naţională atât la juniori I cât şi la juniori II. Practic dictam şi dominam handbalul juvenil românesc. Atunci s-au format şi majoritatea jucătorilor care sunt acum la echipă. Urmarea a fost că în 2002 am promovat în Liga Naţională cu o echipă formată în mare majoritate din juniori. De aici cred că toată lumea ştie istoria echipei de handbal.

Într-adevăr. Nu ştiu câţi suceveni mai sunt care să nu fi auzit de CS Universitatea Suceava şi de performanţele realizate de această echipă, rezultate care sunt asociate pe bună dreptate cu Petru Ghervan. Pentru mulţi sunteţi un model şi tocmai de aceea cred că iubitorii handbalului sau cei care vă cunosc rezultatele, poate ar vrea să ştie mai multe şi despre omul Petru Ghervan. Spuneţi-mi dacă sunteţi un tip superstiţios…

Nu sunt croit pe superstiţii dar sigur că în lumea sportului se mai practică aşa ceva. De exemplu nu port niciodată un lucru nou la un eveniment important. Unele superstiţii le mai bag în seamă fără a crede neapărat că influenţează cu ceva.

În afară de talentul dovedit deja pe banca tehnică, ce alt talent consideraţi că mai aveţi?

O aptitudine a mea bine definită este cea de comunicare, capacitatea de a mă face înţeles. Ambiţia şi uneori încăpăţânarea în ce priveşte tenacitatea în urmărirea unui scop.

Defect?

Tenacitatea dusă cu obstinaţie la o limită greu de suportat poate deveni uneori agasantă. Pot deveni sâcâitor cu insistenţa mea de urmări unele lucruri.

Care ar fi cea mai mare realizare profesională a dvs?

Finala Cupei Challenge din acest an.

Şi din punct de vedere personal?

Fiica mea Raluca este cel mai important reper al vieţii mele. Performanţele se uită, ceea ce merge mai departe sunt copiii noştri.

Nu aţi încecat să vă îndrumaţi fiica spre sport?

E foarte pasionată de ceea ce fac eu şi cred că ştie mai bine ca oricine istoria formării acestei grupări de la Suceava. Dacă ea nu a dorit să facă sport de performanţă a fost alegerea ei deşi are calităţi pentru a practica sportul. Nu am intervenit cu nimic pentru a-i schimba opţiunea. Acum e absolventă a Academiei de Teatru şi Film, specializarea actorie. A fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal la Gala Absolvenţilor UNATC. A jucat într-o stagiune de 10 piese la Teatrul Metropolis (n.red. ulterior am aflat că Raluca Ghervan a jucat deja alături de mult mai cunoscuţii Marius Florea Vizante şi Monica Davidescu)

Ce urăşte Petru Ghervan la oameni?

Lipsa de seriozitate, oamenii care îşi schimbă des opţiunea faţă de un anume lucru. Au existat în viaţa mea şi oameni pe care i-am întâlnit tangenţial şi au avut atitudinea fluctuantă.

Care e mâncarea preferată?

Cea tradiţională. Nu sunt pretenţios sau cu gusturi foarte rafinate. Prefer mâncarea cu care am crescut. Tochiturile specific bucovinene, ciorbele bucovinene şi sarmalele făcute de soţia mea, care e specialistul numărul unu în aşa ceva.

Gătiţi?

Foarte rar. Când eram mai tânăr mai intram în bucătărie dar acum nu-mi mai permite timpul. De fapt mâncarea nici nu mai este o pasiune pentru mine. Încerc să mă rezum la alimentele mai sănătoase. Nici programul nu-mi permite să intru prin bucătărie.

Aveţi o masină preferată?

Wolkswagen, dar am o Skoda de care sunt mulţumit şi probabil dacă o voi schimba tot o Skoda mi-aş lua. Când aleg o maşină contează în primul rând aspectul practic: confort, siguranţa, securitatea în trafic. Nu sunt un vitezist.

Ştiu că nu doar activitatea de la CS Universitatea vă ocupă mult timp, ci şi faptul că sunteţi decan al Facultăţii de Educaţie fizică şi Sport din Suceava. Mai aveţi timp să citiţi?

Câteodată şi asta pentru că vreau să ajung în contact cu literatura de specialitate pentru a fi cât mai informat din punct de vedere profesional. În ce priveşte beletristica agreez literatura uşoară, de vacanţă. Ultima carte citită a fost “Istoria corpului”, o lucrare coordonată de Alain Corbin . O carte care mi-a plăcut şi pe care am citit-o în drumurile spre şi dinspre lotul naţional a fost Casa Buddenbrook a lui Thomas Mann. Regret că nu am timp suficient pentru a citi cât mai mult.

Aveţi un gen de muzică pe care o preferaţi în mod deosebit? Ce alegeţi între Placido Domingo şi Adrian Minune?

Îmi place orice fel de muzică de bună calitate şi care e şi perceptibilă. Mai degrabă Placido Domingo decât Adrian Minune. În studenţie îmi plăcea muzica folk. Câteodată acasă mai ascult muzica ce are darul să mă liniştească, cum ar fi „Anotimpurile” de Vivaldi.

Un film sau piesă de teatru care v-a rămas în minte. Şi evident vreau să ştiu dacă aveţi un actor sau o actriţă preferat(ă)?

Îmi place Olga Tudorache poate şi pentru legătura cu fiica mea, ca tip de artist, de actor. O piesă de teatru care mi-a plăcut în mod deosebit a fost „Oameni şi Şoareci” cu Florin Piersic, o piesă care l-a propulsat ca actor pe Piersic.

Bun. Am vorbit de muzică, dar spuneţi-mi dacă vă place să dansaţi?

De obicei, la petrecerile tradiţionale, când sunt cu soţia mea mai dansez.. Îmi place să dansez vals, tango, muzică populară bucovineană. Folclorul de aici din zona noastră e inegalabil.

Atunci când vă uitaţi la TV, ce posturi preferate aveţi?

Ştirile în special. Îmi place să fiu informat cu ce se întâmplă prin lume. Urmăresc posturile locale şi cele naţionale de ştiri, Antena 3, Realitatea TV, asta în timp ce mă acomodez cu casa.

Dacă tot urmăriţi posturile de ştiri spuneţi-mi ce impresie v-a lăsat campania electorală şi ce a urmat după aceea?

Suntem o societate care încă îşi mai caută reperele fundamentale pe care nu le-a acceptat toată lumea: dreptatea, adevărul, respectul faţă de cel de alături. Educaţia şi informarea rămân principalele probleme care generează ambiguităţi la nivelul societăţii româneşti.

În sezonul trecut al Cupei Challenge aţi avut un parcurs neaşteptat de lung, care a presupus şi câteva călătorii. Ce locuri v-au lăsat o impresie plăcută atunci sau cu alte prilejuri?

Am două amintiri plăcute. Una de prin ’90, de la o participare la o cupă ce a avut loc la Partille în Suedia, o localitate în apropiere de Goteborg. Îmi aduc aminte de sentimentele şi senzaţiile pe care le-am avut atunci comparând societatea de la noi cu ceea ce am văzut acolo. Recent, mi-a plăcut mult la Krems (Austria), unul dintre locurile pe care le-am apreciat în călătoriile prilejuite de meciurile din Cupa Challenge.

În ce loc aţi vrea să ajungeţi pe viitor?

Am văzut Parisul, dar aş vrea să ajung să petrec o vacanţă acolo. Am stat 6 zile odată şi am rămas cu o impresie extraordinară. De asemenea aş vrea să ajung în SUA unde am câteva invitaţii de la nişte prieteni. În SUA aş merge nu neapărat pentru obiectivele turistice ci pentru a vedea viaţa de acolo.

Cu siguranţă toţi sucevenii îşi doresc ca prin parcursul din acest an al Universităţii Suceava în Cupa Challenge să ajungeţi în cât mai multe colţuri ale Europei şi poate ve-şi avea timp să mergeţi şi în SUA. Inevitabil revin la handbal pentru că numele dvs se confundă cu acest sport. Din punctul dvs de vedere care e diferenţa dintre un antrenor de handbal şi alţi antrenori?

Poate mai mult decât alţi antrenori, cei din handbal pot contribui decisiv la rezultat dacă realizează un echilibru între atitudinea de calm şi înţelegere şi cea de a pune presiune pe de altă parte. Asta poate duce la un consum nervos foarte mare dar şi la satisfacţii deosebite.

Domn’ profesor, personal, am aflat câteva lucruri inedite despre dvs şi ţin să vă mulţumesc şi să vă urez sănătate şi mult succes în 2010. Să rămâneţi la fel, cred că e urarea tuturor suporterilor echipei locale de handbal.