Intră acum și în grupul de
CS Universitatea Suceava – Time Burevestnik Lugansk, sâmbătă, ora 17:00, sala LPS
Povestea Universităţii Suceava în cupele europene merge mai departe. Dacă anul trecut au debutat în Cupa Challenge, realizând o performanţă unică în istoria sporturilor de echipă din judeţul nostru, disputarea finalei, acum “studenţii” culeg roadele muncii din sezonul trecut al Ligii Naţionale. Participarea pentru a doua oară consecutiv într-o cupă europeană este o ocazie bună de a continua afirmarea clubului sucevean pe plan internaţional, lucru valabil şi pentru fiecare jucător în parte.
Va fi mai greu anul acesta
Cu siguranţă performanţa de anul trecut îi obligă mult pe handbaliştii noştri însă în acest an, deşi au experienţa participării într-o astfel de competiţie, ajungerea în ultimul act va presupune eforturi considerabil mai mari. În primul rând, CS Universitatea nu mai este o echipă anonimă pe plan internaţional, adversarele urmând să-şi ia măsuri de precauţie înaintea meciurilor cu sucevenii, iar în al doilea rând printre participantele din acest an se regăsesc echipe mult mai puternice, aici referindu-ne la Stord Handball (Norvegia), Yistads (Suedia) sau Sporting Lisabona (Portugalia), grupări care provin din campionate puternice şi care au o bogată experienţă la nivel european. La toate acestea, nu trebuie uitat că echipa locală de handbal va lupta pe două fronturi: Liga Naţional şi Cupa Challenge, în campionat lupta pentru locul 5 fiind mai dârză ca oricând.
Burevestnik Lugansk e echipa Universităţii de Stat „Taras Şevcenko” din Ucraina
Primul obstacol în calea Universităţii Suceava îl reprezintă formaţia ucraineană Time Burevestnik Lugansk, echipă care se află la a patra participare în Cupa Challenge, cea mai bună performanţă fiind accederea în optimile de finală. Provenind din cel mai important centru universitar din ţara vecină şi având în spate experienţa fostei şcoli de handbal sovietice, Burevestnik nu este o echipă care să fie tratată cu superficialitate, lucru pe care tehnicianul Leonard Bibirig îl ştie mai bine decât noi. „Meciurile din cupele europene au alte conotaţii faţă de cele din campionatul nostru prin prisma faptului că jocurile sunt eliminatorii şi orice gol primit sau marcat contează mult. Burevestnik este o echipă bună, ce are în componenţă jucători tehnici, care pot finaliza din orice poziţie de la linia de 9 metri, iar în apărare folosesc trei sisteme diferite. Sper ca printr-o evoluţie bună să câştigăm şi să ne asigurăm un avantaj care să ne ajute să ne calificăm după returul de la Lugansk. Nu trebuie să omitem faptul că între meciul tur şi cel din retur, mai avem şi meciul de la Constanţa, în faţa unui adversar puternic dar care presupune şi o deplasare obositoare, mai ales în condiţiile climaterice din această perioadă”, a declarat Leonard Bibirig.
Partida cu ucrainienii reprezintă debutul lui Bibirig ca antrenor principal la un joc de cupă europeană
Tehnicianul sucevenilor va debuta ca antrenor principal la un meci de cupă europeană însă vasta experienţă ca jucător îl ajută mult pentru a nu fi copleşit de emoţii. „Nici nu m-am gândit că acesta va fi primul meu meci european ca antrenor. Important e să jucăm noi bine”, a spus „Bibi”. Dacă anul trecut a contribuit din teren la accederea în finală, acum, pe umerii lui Bibirig se află responsabilitatea ca echipa pe care o conduce de pe margine să aibă o prezenţă onorabilă în Cupa Challenge. De altfel, antrenorul universitarilor se gândeşte la semifinalele competiţiei „Experienţa de anul trecut ne va ajuta cu siguranţă. Acum pornim direct din optimile de finală şi trebuie să trecem de două tururi pentru a ajunge în semifinale”, a spsu Bibirig, convins că accederea în faza următoare a competiţiei se va decide abia după returul programat sâmbăta viitoare, la Lugansk.
Jucătorii suceveni nu vor avea o primă specială pentru meciurile din optimi aşa că ambiţia lor va fi decisivă, urmând ca despre aspectul financiar să se discute abia după accederea într-o fază superioară. „Să ajungem noi în finală şi atunci sunt convins că oamenii din Consiliul de Administraţie al echipei vor avea grijă de băieţi”, a declarat Bibirig.
Adversarii “studenţilor” s-au calificat în optimi după ce croaţii de la Metkovic au refuzat în toamnă să meargă în Ucraina din cauza gripei porcine
Dacă CS Universitatea Suceava porneşte la drum în noua ediţie direct din optimile de finală, ucrainienii au avut de muncit serios pentru a ajunge până aici, ei începând competiţia încă din toamna anului trecut, când au jucat în grupa de calificare în turul secund (trei meciuri, cu Manchester United, Fillpos Verias şi Locomotiv Varna) şi au trecut cu şansă de ucrainienii de la RK Metkovic, în 16-imi. Gripa porcină care a făcut multe victime în Ucraina în toamnă, i-a determinat pe oficialii grupării croate să refuze la vremea respectivă să facă deplasarea la Lugansk, motiv pentru care forul handbalistic european a decis ca manşa secundă să fie adjudecată de ucrainieni la „masa verde”, 10-0. Cum în tur croaţii câştigaseră la o diferenţă de 8 goluri, adversarii sucevenilor s-au calificat în optimile de finală.
În competiţia internă, Burevestnik Lugansk se află, asemeni sucevenilor, în lupta pentru un loc de cupă europeană. “Campionatul Ucrainei este foarte echilibrat şi nu prea contează dacă o echipă joacă acasă sau în deplasare”, a explicat Bibirig.
Cristian Adomnicăi: “Nu mai avem emoţii”
În tabăra sucevenilor există o stare de optimism îmibantă însă cu multă precauţie. Niciunul dintre jucătorii prezenţi ieri la conferinţa de presă dinaintea jocului nu s-a hazardat să dea un pronostic, însă toţi au spus că îşi doresc o victorie la o diferenţă care să le ofere şanse de calificare după returul de la Lugansk. “Nu mai poate fi vorba de emoţii la un astfel de meci. Acum ştim cum se joacă un meci de cupă europeană şi cum trebuie abordată o astfel de întâşnire. Sigur, mai sunt unele emoţii ca înaintea oricărui meci însă acestea dispar la debutul partidei. Noi trebuie să ne facem treaba cum ştim mai bine. I-am urmărit pe adeversarii noştri şi pot spune că sunt periculoşi, imprevizibili, aruncă din orice poziţie de la linia de 9 metri. Sper să câştigăm la o diferenţă confortabilă”, a spus interul dreapta, Cristian Adomnicăi, autor a 57 de goluri în ediţia trecută a Cupei Challenge.
Adrian Chiruţ: “Trebuie să facem un meci bun, să fim cât de cât calificaţi după partida tur”
De aceeaşi părere este şi colegul lui Adomnicăi la linia de 9 metri, interul stânga Adi Chiruţ, care spune că echipa suceveană s-a pregătit serios pentru dubla manşă cu ucrainienii. Totodată, Chiruţ speră că la ora meciului, sala LPS va fi arhiplină, recunoscând că aportul publicului poate este important în astfel de confruntări. “Ne-am pregătit bine pentru acest şi i-am studiat temeinic pe adversarii noştri aşa că trebuie să facem un meci bun, să fim cât de cât calificaţi după partida tur. După cum am văzut anul trecut la meciurile din Cupa Challenge şi recent la ultimele jocuri din campionat, lumea vine la sală aşa că sper că tribunele vor fi pline”, a declarat interul stânga de 26 de ani.
Adi Mitrea: “Sper să obţinem o victorie la o diferenţă care să ne permită să abordăm altfel meciul de la Lugansk”
Unul dintre jucătorii care în ediţia trecută a Cupei Challenge a avut un randament bun, marcând 32 de goluri, a fost extrema stângă Adi Mitrea. Proaspăt tătic, Mitrea îşi doreşte să facă un meci bun, la finalul căruia sucevenii să poată aborda cu încredere returul. “Au câţiva jucători cu experienţă care ştiu să gestioneze bine momentele grele din timpul meciului. Sper să obţinem o victorie la o diferenţă care să ne permită să abordăm altfel meciul de la Lugansk”, a afirmat Mitrea.
Cristi Bursuc: “Ar fi păcat să nu continuăm şirul victoriilor şi în Cupa Challenge”
Centrul Cristi Bursuc este de părere că victoriile aduc victorii şi după succesele importante obţinute în competiţia internă, cu Pandurii Tg. Jiu şi Minaur Baia Mare, sucevenii trebuie să se impună şi împotriva grupării din Ucraina. “Am debutat cu două victorii în acest retur al Ligii Naţionale şi ar fi păcat să nu continuăm aşa şi în Cupa Challenge”, a spus Bursuc, omul care ar putea coordona jocul “studenţilor”. Până la ora meciului Bursuc promite că va exersa împreună cu colegii câteva scheme noi prin care să-i suprindă pe adversarii din ţara vecină.
Marius Ignat: “Ucrainienii joacă un handbal diferit de ceea ce vedem la noi”
Revenit după o accidentare care l-a ţinut pe margine tot turul de campionat, Marius Ignat este gată să se lupte cu ucrainienii la semicerc. Pivotul de 23 de ani spune că handbaliştii de la Burevestnik “aruncă de unde apucă” şi de aceea sunt foarte periculoşi. “Ucrainienii joacă un handbal diferit de ceea ce vedem la noi. Dacă jucăm slab acasă va fi foarte greu pe terenul lor. Am rămas impresionat de linia de 9 metri a lor, ce are în componenţă jucători cu aruncări neconvenţionale, aruncă de unde apucă fiecare. Vor necesita o atenţie specială”, a declarat Ignat, care în ediţia trecută a marcat 29 de goluri.
Arbitri din Kosovo
Forul handbalistic european a stabilit brigada de arbitri atât pentru meciul tur cât şi pentru returul din Ucraina. Astfel, jocul de mâine va fi oficiat de o brigadă de arbitri din Kosovo, formată din Erdoan şi Arsim Vitaku. Observatorul EHF al meciului a fost desemnat muntenegreanul Slobodan Radulovic. Returul de pe 20 februarie, de la Lugansk, va fi condus de o brigadă de arbitri din Belarus, alcătuită din Dimitri Nabokau şi Serghei Kulik, delegat EHF fiind polonezul Jacek Wroblewski.
Organizatorii meciului au precizat că suporterii care şi-au procurat bilete pentru jocul cu Burevestnik Lugansk să se prezinte la sală cu cel puţin jumătate de oră înaintea debutului meciului, astfel încăt dacă vor mai fi locuri libere să se mai pună în vânzare bilete. Pentru cei care nu pot asista la joc, meciul va fi transmis în direct pe postul de televiziune TVR 3.
Programul complet al primei manşe a optimilor de finală din Cupa Challenge:
Sâmbătă, 13 februarie:
Stord Handball (Norvegia) – HC Budvanska (Muntenegru)
MMTS Kwidzyn (Polonia) – HC Odorhei
Xico Andebol (Portugalia) – RK Metaloplastika (Serbia)
CS Universitatea Suceava – Time Burevestnik Lugansk (Ucraina)
HIT Innsbruck (Austria) – Bologna United (Italia)
Duminică, 14 februarie:
Ştiinţa Bacău – Motor Zaporoje (Ucraina)
Sporting Lisabona (Portugalia) – AO Dimou Thermaikou (Grecia)
Miercuri, 17 februarie:
IF Yistads (Suedia) – Slovan Bratislava (Slovacia)
Intră acum și în grupul de