La 21 de ani produce hit-uri pe banda rulanta, la Suceava. Afla cine este „omul din spatele scenei”29 01 2012 - 14:07Deşi are doar 21 de ani, Flavius Filipescu, cunoscut pe plan local, naţional şi mondial după numele de scenă Da Fleiva, este tânărul pentru care muzica înseamnă totul, omul care datorită inspiraţiei şi felului său de a fi simte ritmul a dat naştere hit-urilor cu care, de-a lungul a cinci ani de zile, ne-am delectat prin artiştii care au apărut pe scena naţională şi internaţională.
Născut în Botoşani şi „umblat în toată ţara”, după cum singur povesteşte, Flavis a urcat pe scenă pentru prima dată la vârsta de 4 ani în cadrul unei reprezentaţii pe care a susţinut-o la celebra emisiune pentru copii „Tip Top Minitop”, precizând că a fost înzestrat cu talentul muzical pe care îl deţine şi că nu l-a moştenit din familia sa. Şi dacă la vârsta de 11 ani tânărul era stăpân pe acorduri şi note, fără a avea studii în domeniu, la 14 ani, Flavius făcea furori pe scena balurilor bobocilor din Botoşani, acolo unde s-a prezentat cu prima creaţie muzicală ce îi purta semnătura, genul rap şi hip-hop fiind în vogă la acel moment.
Roadele muncii sale au devenit cunoscute şi pe plan local, la Suceava, în urma colaborării cu prima trupă marca JHAPS, intitulată DeepSystem, în colaborare cu care făcuse piesa “Arabesque”. După deschiderea studioului JHAPS la Suceava, Da Fleiva a colaborat pe plan muzical şi cu artista Bijue cu care a scos piesa ”What you gonna do?”, care în scurt timp a intrat în topurile din străinătate, bucurându-se de un real succes în Albania, Bulgaria, Belgia, Croaţia şi Ucraina.
În cadrul agenţiei JHAPS, până la acest moment, Da Fleiva a colaborat şi a compus muzică pentru artişti ca: Sonny Flame, Dj Robert Georgescu & Lara, Jimmy Dub, Toniq, DeepSystem, J-OH, Irina POP ş.a. La nivel naţional, tânărul artist a fost invitat în cadrul show-urilor de televiziune: „Capatos’’, ,,Neata’ cu Răzvan&Dani’’, ,,Acces direct’’, ,,Agentul VIP’’, ,,Răi da’ Buni’’ etc.
Din luna februarie Da Fleiva va pleca definitiv la Bucureşti, acolo unde va continua să lucreze pentru artiştii agenţiei JHAPS, dar şi pentru casa de discuri Rappin’On Production, pe parte de producţie. Va lucra cu Nick Kamarera, Dj Big Ice, Connect-R şi alte nume sonore din spectrul muzical. În momentul de faţă, artistul sucevean este solicitat de casele de producţie din străinătate să scoată un nou hit, marca Da Fleiva. Pasionat de cariera sa şi de munca pe care o prestează în studio, Flavius Filipescu (Da Fleiva), se vede făcând acelaşi lucru şi peste zeci de ani de zile. De asemenea, peste zece ani susţine că se vede stabilit în America la New York, sau în Anglia, la Londra. 419 vizualizări
-- Afişează / Ascunde comentariile --
Comentarii (2)
| ||
|
alte articole din aceeasi sectiune
|