Concesiunea petrolieră din Climăuţi-Suceava trece de la Zeta Petroleum la GM Investment& Co


Intră acum și în grupul de

Întregul capital social al Zeta România Grup, subsidiara firmei Zeta Petroleum, listată la Bursa din Australia şi care avea concesionat perimetrul petrolier Suceava urmează să treacă la holdingul GM Investment & Co Limited.

zeta suceava concesiune petrolieră

„Zeta Romania Group anunţă că, în funcţie de satisfacerea anumitor clauze contractuale, GM Investment & Co Limited (un holding financiar cu portofoliu diversificat) şi-a dat acordul pentru a achiziţiona întreg capitalul social al Zeta Romania Group de la Zeta Petroleum plc (o companie listată pe Bursa din Australia). Zeta Romania Group rămâne dedicată şi concentrată asupra portofoliului curent de petrol şi gaze naturale din România”, se arată într-un comunicat preluat de Bursa.

Zeta Romania Group este un grup independent de explorare şi producţie de petrol şi gaze cu activitate în România, având un portofoliu de concesiuni de petrol şi gaze naturale din România cu important potenţial productiv pe termen mediu şi scurt.

Astfel, concesiunea Suceava care include câmpul de petrolier de la Climăuţi este deţinută în proporţie de 50 la sută de Zeta, iar restul de Raffles Energy SRL, o subsidiară a companiei cu baza în Singapore, Raffles Energy Pte Ltd.

Concesiunea Suceava are o suprafaţă de 2.403 km pătraţi, iar întreaga producţie extrasă din această zonă, ce include şi rezerva de gaz din Climăuţi este vândută companiei germane Wintershall, cel mai mare producător din Germania, potrivit site-ului Zeta Petroleum.

Compania petrolieră britanică Zeta Petroleum a propus în ianuarie acţionarilor vânzarea participaţiilor pe care le deţine la trei perimetre petrolifere din România, precizând că nu mai are bani pentru programele obligatorii de investiţii, iar aceste participaţii urmau să fie cedate companiei GMI, principalul acţionar al Zeta Petroleum, în schimbul ştergerii unor datorii în valoare totală de 1,9 milioane de lire sterline.

„Subsidiarele (din România – n. r.) deţin participaţii care necesită investiţii semnificative în următoarele 12-18 luni, pentru a păstra validitatea licenţelor. Cheltuielile pentru 2016 sunt estimate la 2,4 dolari australieni (7,08 milioane lei sau 1,55 milioane euro – n. r.). Compania nu are în prezent capacitatea să susţină astfel de angajamente intensive de capital”, se precizează în documentul citat.

Pe lângă concesiunea din Suceava, compania mai deţine perimetre petroliere în Bobocu şi Jimbolia.(N.B.)


Intră acum și în grupul de