Pierdere imensă pentru literatura română. A murit scriitorul bucovinean Vasile Andru

În dimineața zilei de vineri, 21 octombrie a.c., reputatul prozator, teoretician și eseist român, Vasile Andrucovici, bucovinean la origine, cunoscut publicului larg sub pseudonimul Vasile Andru, a trecut la cele veșnice, lăsând în urma sa o moștenire literară incontestabilă. Vestea tristă a fost anunțată de jurnalistul Liviu Clement, pe contul său de socializare Scrisori din Bucovina.

vasile-andru2

Vasile Andru, omul blajin cu un spirit extraordinar, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Bucovina din 1975.

Conform wikipedia, marele scriitor român s-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrinești, aflat din 1944 în Nordul Bucovinei, an în care familia Andrucovici trece clandestin frontiera, stabilindu-se în satul Mușenița, aflat astăzi în județul Suceava. Numele său real este Vasile Andrucovici. Părinții săi, Teodor Andrucovici și Ecaterina (n. Păun), erau agricultori. Urmează școala elementară în satele Mușenița și Baineț (1949-1956), liceul la Siret (1956-1958) și la Rădăuți (1958-1960) și Facultatea de Filologie, secția franceză-română, a Universității din Iași (1960-1965).

Devine profesor la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (1965-1967) și apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava (1967-1974). În prelungirea activității sale literare, s-a consacrat practicii sapiențiale și cercetării procedeului filocalic „oratio mentis” – rugăciunea minții – încă din anii ’70.

A făcut stagii de documentare antropologică la Roma (1989) și Paris (1990, 1991) și călătorii de studii în India cu bursa Sivananda (1992, 1996). Centrul Sivananda din Trivandrum-India i-a conferit titlul de master în filosofia Vedanta. A participat la simpozioane de istoria religiilor la Paris, Mount Abu, Kottayam, Loano. A călătorit la Muntele Athos (1997, 1998, 2004) și în Tibet. O efemeră rezidență în Noua Zeelandă (1999). Din 2001 face parte din Juriul internațional „Balkanika” pentru promovarea culturii est-europene.

A debutat în 1969 cu articole în „România literară” și apoi a publicat mai mult de 25 de volume. Colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Viața Românească” (unde a fost și redactor principal timp de 27 de ani). Este și profesor la Facultatea de Jurnalistică și membru al Uniunii Scriitorilor din România (făcând parte din consiliul USR, filiala București), fiind și coordonator al colecției “Sapienția” a Editurii Paralela 45.

Din 1990 structurează și coordonează Centrul de Practică Isihastă din București. Tot în 1990 devine redactor-șef al revistei „Arhetip” (apărută în doar 11 numere) și devine unul din principalii membri ai grupului GYPRU (Grupul Yoga Pentru Restaurare Umană). Tot din acel an ține cursuri de „Tehnici de stimulare mentală” (la Universitatea Cultural-Științifică – sala Dalles) și ședințe ale unui cerc de practică isihastă „Oratio mentis” (la Casa de Cultură a Studenților). La sfârșitul anului 1991, părăsește revista „Arhetip” și, împreună cu Radu Ștefan și yoghinul Mario Sorin Vasilescu, fondează publicația și editura „Axis Mundi” (revistă al carei redactor-șef devine și care se autodesființează după doar un număr).

Girează înscrierea editurii „Axis Mundi” şi a revistei „Atelier spiritual/Axis Mundi”,  din care apar doar două numere, al doilea în Iunie 1994. Redactor la revista sapienţială „Arca”, al cărei număr ultim apărea în Mai 1997. Redactor sau colaborator la câteva reviste cu apariţii sporadice, dar cu mare vizibilitate – „Naturismul”, „Cunoaşte-te”.

Câţiva ani ţine cursuri sub genericul  „Stimulare mentală şi optimizare umană”, la Universitatea cultural ştiinţifică Dalles. În 1993-1994, predă cursul „Tehnici de creativitate” la Facultatea de Ziaristică Bucureşti. Este invitat să conferenţieze în străinătate, la Padova şi Ischia, Barcelona, Sydney şi Melbourne, New York.

În 1994 publică volumul „Terapia destinului”, care stârneşte un interes exploziv. Este cartea cu cele mai multe reeditări şi cu o traducere în franceză. Alte două cărţi de succes sunt „India” văzută şi nevăzută (1993) (reeditată, tradusă-n engleză) şi „Întâlniri cu maeştri şi vizionari” (2001).

Rezidenţă în Noua Zeelandă, 1999, 2000. Aici scrie mult, mai ales proză, inclusă parţial în volumul „Cel mai îndepărtat paradis” (2001); tot aici elaborează cartea de eseuri antropologice: „Revelaţia Polineziei. Călătorie în Aotearoa”.

În 1999 a publicat romanul „Păsările cerului”, distins cu premiul internaţional Balkanika, la Istanbul în 2000. Romanul a fost tradus în cinci limbi. Din anul 2001 este cooptat în juriul Balkanika, pentru promovarea culturii în Estul Europei. Din 2007 este redactor la revista „Lumină Lină/Gracious Light” din New York. În 2010 este delegat la Congresul internaţional PEN al scriitorilor, la Tokyo. După Congres a efectuat călătorii şi contacte culturale în Kyoto, Fukuoka, Nagasaki.

Vasile Andru a publicat 30 de volume, în majoritate romane şi nuvele, dar şi cărţi de spiritualitate, jurnale sapienţiale, „reverii antropologice” (cum îşi califica volumul „Viaţă şi semn”). Din scrierile sale, s-au făcut traduceri în unsprezece limbi.