Euro 2008 – flash : Legendele Grupei D

Grecia – Vassilis Hatzipanagis

Vassilis Hatzipanagis, cel mai spectaculos jucator care a driblat vreodata pe stadioanele elene, dar care nu a evoluat niciodata pentru eleni, este jucatorul ales de Federatia greaca sa reprezinte tara între cei mai buni fosti jucatori dintre cei desemnati de participantele la Euro 2008.

Nascut pe 26 octombrie 1954 într-o familie de imigranti greci în Taskent, fosta URSS, actualmente capitala Uzbekistanului, Hatzipanagis a atras privirile asupra calitatilor sale înca de la o vârsta frageda. Clubul Pathakor a vrut sa îl înregimenteze, dar legile comuniste nu permiteau ca un fotbalist care nu era cetatean al Uniunii Sovietice sa joace la nivel înalt. În cele din urma, dupa insistentele clubului, parintilor lui Vassilis li s-au facut formele legale, iar fiul lor a putut juca pentru gruparea uzbeca.

Hatzipanagis si-a facut debutul în fotbalul profesionist la vârsta de 17 ani, fiind chemat la scurt timp si la nationala U19 a URSS. A reprezentat apoi Uniunea Sovietica si la turneul de calificare pentru Olimpiada din 1976. Totusi, desi calitatile îi erau apreciate, Vassilis Hatzipanagis a decis sa întoarca spatele URSS, având în vedere ca la “nationala” era considerat a doua optiune pe postul de aripa stânga, dupa marele Oleg Blohin. Fotbalistul a ales sa se transfere în tara natala a tatalui sau, Grecia, la Iraklis Salonic.

Reputatia sa era deja suficient de mare, astfel ca la primul joc pentru prim divizionara elena, în 1975, stadionul era plin ochi de oameni care venisera sa vada la lucru noul talent al formatiei. Hatzipanagis a jucat pâna la finalul carierei pentru Iraklis, mai ales fiindca diriguitorii clubului erau speriati de reactia publicului în cazul în care ar fi vândut vedeta echipei. Iar Vassilis nici nu a dus lipsa de oferte, Lazio, Arsenal, FC Porto si VfB Stuttgart fiind interesate la vremea respectiva de el.

Vassilis Hatzipanagis a jucat pentru “nationala” Greciei într-un singur meci amical, disputat pe stadionul “Apostolos Nikolaidis” în mai 1976. Desi suporterii greci erau extaziati de fotbalistul care dribla ca nimeni altul, o veste proasta le-a taiat din bucurie. Hatzipanagis nu mai putea evolua în selectionata elena, deoarece apucase sa joace sub tricoul reprezentativei de juniori a URSS.

Cu toate ca a avut un talent incomensurabil, Vassilis Hatzipanagis regreta multe lucruri din cariera sa: “Îmi pare rau ca nu am putut îmbraca tricoul Greciei de mai multe ori. Mi-ar fi placut sa scriu istorie pentru Grecia. Regret si faptul ca nu am evoluat într-un campionat mai puternic. Daca as putea sa întorc timpul, sigur as schimba multe decizii luate în cariera”. 

Sudia – Henrik Larsson

Suedezii au avut în istorie câteva nume remarcabile de fotbalisti care au facut cinste “sportului rege”, însa unul singur este rostit fara ezitare de catre locuitorii tarii nordice atunci când sunt întrebati cine a fost cel mai bun jucator al lor: Henrik Larsson.

Cariera de fotbalist a lui Larsson era cât pe ce sa nu mai înceapa, la vârsta de 15 ani el fiind refuzat, în prima faza, de antrenorii echipei Hogaborgs BK pe motiv ca era prea scund, prea plapând si lipsit de agresivitate pentru a face fata rigorilor fotbalului nordic, bazat în special pe jucatori cu talie. Acei antrenori au trecut însa cu vederea determinarea si dorinta extraordinara a lui Larsson, care ulterior a trecut în cariera, în ciuda previziunilor, pe la echipe mari precum Celtic Glasgow, FC Barcelona sau Manchester United.

Desi nu si-a reprezentat tara la toate nivelurile de juniori, evolutiile sale remarcabile de la Helsingborgs l-au propulsat direct în “nationala” U21 a Suediei în 1992, devenind doi ani mai târziu piesa de baza pentru prima reprezentativa la Mondialul din SUA. La World Cup ‘94, Larsson a fost omul care a transformat penaltiul decisiv în „sfertul” de trista amintire pentru România, dar si cel care a marcat un gol în finala mica disputata contra Bulgariei (4-0).

În 1998, Henrik Larsson a fost transferat de Celtic Glasgow, unde a jucat timp de sapte ani, stabilind un record greu de egalat: 242 de goluri în 315 de meciuri în toate competitiile!

Larsson a oferit în 1999 întregii lumi un exemplu de vointa si dorinta de revenire. Desi suferise o accidentare într-o partida cu Lyon din Cupa UEFA, suedezul a revenit la timp pentru a juca la Euro 2000, dar si pentru a cuceri “Gheata de Aur” a Europei, cu 35 de reusite în doar 37 de jocuri în prima liga scotiana.

Dupa Euro 2004, lui Larsson, care dorea neaparat sa cucereasca si un trofeu international, i s-a oferit sansa vietii, aceea de a evolua la FC Barcelona, un club cu pretentii europene în fiecare sezon. Cu gruparea catalana a reusit sa îsi treaca în palmares mult râvnitul trofeu al Ligii Campionilor, succes care l-a determinat sa se retraga în glorie din prim-planul fotbalului, revenind în tara natala, la Helsingborgs. Însa si asa, Larsson tot a fost cautat de marile forte, Manchester United solicitând ajutorul suedezului pentru doar un retur de campionat. Desi plecase cu doua luni înainte de a fi încoronat campion al Angliei, Henrik a primit totusi medalia de aur din partea ligii engleze, printr-o dispensa speciala.

Cu toate ca declarase din nou ca se va retrage din activitate în iulie 2006, Henrik Larsson continua sa evolueze pentru Helsingborgs si în prezent, pregatindu-se pentru Campionatul European din vara acestui an.

Palmaresul lui Larsson cuprinde: doua Cupe ale Olandei (1994,1995) cu Feyenoord, 4 titluri de campion al Scotiei (1998, 2001, 2002, 2004), doua Cupe ale Scotiei (2001, 2004), doua Cupe ale Ligii Scotiei (1998, 2001) si o finala de Cupa UEFA, toate cu Celtic Glasgow. În Spania, Larsson a cucerit doua titluri de campion (2005, 2006), o Supercupa a Spaniei (2006) si o Cupa a Campionilor, toate cu Barcelona. Acestora li se adauga un titlu de campion al Angliei cu Manchester United (2007), o Cupa a Suediei (2006) cu Helsingborgs si medalia de bronz la Mondialul din SUA (1994) cu nationala Suediei. 
 

Spania – Alfredo Di Stefano

Spania a desemnat un om nascut în Argentina sa o reprezinte în galeria valorilor participantelor la Euro 2008. Fotbalistul adoptat de spanioli si care a scris primele pagini de istorie glorioasa ale clubului Real Madrid este Alfredo Di Stefano.

Di Stefano s-a nascut pe 4 iulie 1926 în districtul Baracas, Buenos Aires, fiind cel mai mare dintre cei trei frati ai unei familii de fermieri. La vârsta de 13 ani, deja începuse sa desluseasca tainele fotbalului la “piticii” lui River Plate. Cum talentul îi crestea ametitor de rapid si evolutiile sale “cerseau” promovarea la echipa mare a “milionarilor”, tatal lui Di Stefano a început sa insiste pe lânga conducatorii clubului în acest sens. Tot ce a obtinut a fost un împrumut la Huracan, în 1946, din pricina faptului ca la River nu era loc de celebrul atacant Adolfo Pedernera. În sezonul imediat urmator, Di Stefano s-a întors la River Plate si, profitând de plecarea lui Pedernera, a început sa faca ravagii prin apararile adverse, avându-i alaturi în linia de atac, dupa formulele de joc ale vremii, pe Muñoz, Moreno, Labruna si Loustau. Promotor al paselor cu calcâiul, Alfredo era supranumit de colegi “Sageata blonda”, si câteodata chiar si “Germanul”, datorita parului sau balai.

Cariera lui Alfredo Di Stefano a continuat în Columbia, la Colombia CD Millonarios, fiind nevoit sa plece din Argentina din cauza unei greve în rândul fotbalistilor din “Tara Tangoului”. Aici, epatând cu driblingurile sale fine, a capatat o noua porecla: “Dansatorul albastru”. În 1952, pe vechea arena Chamartin, într-un meci organizat pentru a celebra 50 de ani de la înfiintarea clubului Real Madrid, Di Stefano a impresionat din nou, stârnind un adevarat razboi între madrileni si Barcelona, care se luptau pentru semnatura talentatului jucator. Câstig de cauza a avut Real, în timp ce Barcelona nu a pierdut doar un fotbalist valoros, ci si suprematia în Spania. Cu Di Stefano în atac, Real Madrid a devenit practic imbatabila, cucerind tot ce se putea. În primul an de la venirea superstarului de origine argentiniana, madrilenii au luat titlul, dupa care au urmat alte sapte campionate câstigate între 1955 si 1964. Cele mai mari realizari ale clubului din capitala Spaniei au venit însa în Cupa Campionilor Europeni, madrilenii reusind sa-si adjudece trofeul de cinci ori consecutiv, înca de la începutul competitiei. Di Stefano a marcat în fiecare dintre cele cinci finale, de referinta ramânând hattrick-ul lui din ultimul act disputat împotriva lui Eintracht Frankfurt, în mai 1960 (scor 7-3).

Lui Alfredo Di Stefano i s-a acordat cetatenia spaniola în anul 1956, jucând pentru echipa nationala a noii sale patrii în 31 de meciuri si marcând 23 de goluri. Un fotbalist ale carui calitati s-au facut remarcate chiar si într-o echipa care continea vedete mai înzestrate precum Ferenc Puskas sau Raymond Kopa, va ramâne una dintre cele mai stralucitoare stele din galaxia de vedete a lui Real Madrid, dar si un jucator de marca al fotbalului spaniol. 

Rusia – Lev Iasin

Portarul de legenda al fostei Uniuni Sovietice, Lev Iasin, a fost desemnat cel mai bun jucator de catre federatia rusa în sondajul contând pentru alcatuirea galeriei valorilor din trecut ale echipelor participante la Euro 2008.

Nascut pe 22 octombrie 1929, în Moscova, copilul Lev Iasin a fost nevoit sa se maturizeze brusc odata cu izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, când a fost obligat sa lucreze într-o fabrica militara din capitala Rusiei. Jucând fotbal în unitatea în care era repartizat, Iasin a fost vazut întâmplator de reprezentanti ai echipei de tineret a clubului Dinamo Moscova, acestia propunându-i primul contract din cariera. Debutul lui la gruparea moscovita a fost unul dezamagitor, într-un meci amical încasând un gol direct din degajarea portarului advers! Consecinta a acestui fapt, Iasin a prins rar prima echipa a lui Dinamo, însa nu a dezarmat si a continuat sa îsi astepte rândul la titularizare. În acei ani, Iasin si-a antrenat calitatile în poarta echipei de hochei pe gheata a clubului Dinamo, câstigând si un titlu national (1953). Dupa aceasta experienta, Lev Iasin a mai primit înca o sansa de la gruparea de fotbal, profitând din plin de aceasta.

În 20 de ani de cariera, Lev Iasin a jucat în 812 jocuri pentru Dinamo Moscova, 207 fara gol primit. A câstigat 5 titluri de campion si trei Cupe ale URSS. A evoluat în 79 de rânduri pentru echipa nationala a Uniunii Sovietice, cucerind un titlu olimpic în 1956 si un Campionat European în 1960. De asemenea, în 1964, URSS a atins semifinala Euro 1964, jucând un penultim act si la Mondialul din Anglia 1966, turneu la capatul caruia Iasin a fost desemnat cel mai bun goalkeeper al competitiei. Punctul de cotitura al carierei lui Lev Iasin s-a petrecut în anul 1962, când a fost considerat principalul responsabil pentru ratarea calificarii la Mondialul din Chile. Toata populatia Uniunii Sovietice era împotriva sa, instigata si de propaganda comunista, asa ca goalkeeper-ul a decis sa se retraga din fotbal. Cu toate acestea, Iasin a fost convins sa revina în 1963, sezonul respectiv dovedindu-se unul dintre cele mai fructuoase din întreaga lui cariera, încasând doar sase goluri la echipa nationala în 27 de jocuri si cucerind un “Balon de Aur”, devenind primul goalkeeper din istorie care si-a adjudecat acest trofeu.

Meciul de retragere al lui Lev Iasin a avut loc în 1971, când pe Stadionul “Lujniki” au venit peste 100.000 de oameni ca sa îsi aduca omagiile pentru cel mai mare goalkeeper din istoria Rusiei. La acel eveniment, echipei Dinamo Moscova, pentru care a evoluat Iasin, i-a fost opusa o trupa formata din mari glorii cu care portarul s-a confruntat de-a lungul carierei, precum Giacinto Fachetti, Gyorgy Mezey, Bobby Charlton, Wlodzimierz Lubanski si Hristo Bonev.

Dupa moartea sa, în 1990, memoria lui Lev Iasin a fost pastrata vie de catre forurile internationale. Campionatul Mondial din SUA 1994 a fost prima editie a turneului final dupa care a fost acordat premiul care poarta numele lui Iasin, decernat celui mai bun goalkeeper al competitiei si care a fost cucerit pâna acum de Michel Preud’Homme (Belgia), Fabien Barthez (Franta), Oliver Kahn (Germania) si Gianluigi Buffon (Italia).