Medicii de familie „se apara”


Intră acum și în grupul de

Banii primiti de medicii de familie din judet de la CAS Suceava, în urma serviciilor prestate, nu ajung în buzunarul medicilor, a tinut sa precizeze joi, în cadrul unei conferinte de presa, secretarul Asociatiei Judetene a Medicilor de Familie Suceava, Irina Badrajan. Precizarea vine dupa ce în presa locala a aparut un articol în care se mentiona ca un medic din zona de munte a judetului a primit de la CAS suma de 177 milioane de lei, pentru luna aprilie.   

Trebuie mentionat ca odata cu intrarea în vigoare a noului contract cadru pe anul 2008, începând cu luna aprilie, valoarea minim garantata a punctului „per capita” a crescut de la 2,38 lei, aferenta anului 2007 si primelor 3 luni ale anului 2008, la 4,61 lei, iar valoarea minim garantata pentru un punct pe serviciu a crescut de la 0,49 lei la 1,90 lei. Datorita acestor cresteri si sumele decontate medicilor de familie au înregistrat o crestere corespunzatoare. Suma medie decontata medicilor de familie a crescut de la 4.111,5 lei în luna martie, la 8.341,68 lei în luna aprilie.

Astfel, în luna martie, suma minima decontata unui medic de familie era 2.024,24 lei, iar cea mai mare era putin sub 8.000 lei, respectiv 7.617,12 lei. În luna aprilie, sumele decontate medicilor de familie s-au dublat, respectiv s-au decontat sume cuprinse între 3.993,13 lei si 17.717,54 lei. Daca suma cea mai mica de 39 milioane lei vechi a fost decontata unui medic de familie din mediul urban, suma cea mai mare, respectiv 177 milioane lei vechi, a fost decontata unui medic de familie din mediul rural.

Presedintele Asociatiei Judetene a Medicilor de Familie Suceava, Draga Buimistriuc, a declarat în cadrul conferintei, ca aceasta majorare era necesara, deoarece cresterea preturilor ducea la falimentarea cabinetelor. „Un medic ramâne doar cu 30 la suta din aceasta suma în mâna, si asta numai daca are peste 1.000 de înscrisi. Suma este pentru cheltuielile de cabinet. Din acesti bani se platesc salariile asistentelor, se platesc facturile la energie electrica, utilitati, gaze, cei de la tara trebuie sa cumpere lemne, bani trebuie pentru dezinfectanti, birotica, sterilizarea, taxe pentru deseuri”, a mentionat Draga Buimistriuc, precizând ca este o eroare de interpretare daca se crede ca acei bani ajung în buzunarul medicului. Aceasta a mai adaugat ca medicii din mediul rural primesc sporuri de izolare, de aceea veniturile sunt mai mari fata de cele ale celor din mediul urban.  

Draga Buimistriuc a mai spus ca aceasta majorare va da posibilitatea medicilor sa poata contracta împrumuturi bancare pentru a-si dota cabinetele, lucru imposibil de realizat pâna acum din cauza veniturilor mici.   


Intră acum și în grupul de