Șosele de centură la Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Siret, Frasin și Vama și Marginea, modernizări de drumuri județene, 25 de sensuri giratorii și benzi de stocare-primele concluzii la elaborarea Master Planului de Transporturi al județului Suceava


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, concluziile de etapă în urma primei întâlniri privind realizarea Master Planului pe Transporturi al județului Suceava, arătând că se impune realizarea de zece șosele ocolitoare, modernizarea mai multor drumuri naționale și județene, construirea a 25 de sensuri giratorii pe drumurile naționale și județene, dar și benzi de stocare.

„M-am întâlnit cu comisia tehnică pentru prima discuție pentru Master Planul pe Transport pe care o avem în contextul Planului de Amenajare a Teritorului Județean (PATJ) care urmează să fie realizat, fiind declanșate procedurile de licitație”, a declarat președintele CJ Suceava.

Flutur a spus că în cadrul discuțiilor a fost dezvoltat subiectul sectorului infrastructura de transporturi cu arhitectul-șef, cu specialiști în cadastru din CJ Suceava și cu cei din Direcția Județeană de Drumuri și Poduri.

„În urma primei analize s-a evidenția necesitatea realizării a 18 sensuri giratorii pe drumurile naționale și alte șapte sensuri giratorii pe drumurile județene”, a spus președintele CJ Suceava.

Astfel, potrivit lui Flutur, pe 12 trasee de drumuri naționale ar trebui sensuri giratorii exemplificând cu DN 2 la Vadu Moldovei în legătura cu drumul spre Tg Neamț, dar și la Spătărești spre Boroaia sau la Grănicești la legătura spre Rădăuți, dar și altele, în timp ce pe DN 17 ar fi necesare sensuri giratorii la Frasin la legătura cu Stulpicani, la Pojorâta pentru legătura cu Transrarău, sau pe DN 17 A, două sensuri giratorii la Marginea, dar și la Vatra Moldoviței.

Totodată, s-a identificat necesitatea realizării a șapte sensuri giratorii pe drumuri județene cum ar fi la Frătăuții Noi, la Hârtop, la Bosanci, la Costâna, la Arbore.

„Mai mult, s-a stabilit că e nevoie urgentă de zece centuri ocolitoare la Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Siret, Frasin și Vama și Marginea”, a spus Flutur.

El a mai spus că în cadrul discuțiilor s-a abordat și problema materializării benzilor de stocare a traficului. „Acolo unde fizic nu se pot face giratorii trebuie realizată bandă de stocare a traficului pentru fluidizare și siguranță”, a spus Flutur care a menționat că va fi nevoie și de semaforizări.

Flutur a mai declarat că s-a discutat și despre necesitatea arondării calre pentru curățenia și întreținerea de pe marginea acestor drumuri.

Președintele CJ Suceava a explicat că din discuții a reieșit nevoia de modernizare a drumurilor din județ.

„Multe din tronsoanele de drum și naționale și județene au nevoie de modernizare. În primul rând DN 2 de la intrarea în județul Suceava de la Drăgușeni pe multe porțiuni are nevoie de modernizare”, a spus Flutur.

El a anunțat că pe marginea acestui proiect va exista o dezbatere la mijlocul lunii septembrie cu asociații ale transportatorilor din județ, cu mediul de afaceri, Camera de Comerț și Industrie, cu asociațiile din turism și cu Ordinul Arhitecților.

„Facem o primă dezbatere, după care vom avea o întâlnire cu toți primarii din județ. La unul din puncte vom prezenta proiectul master planului de transport din județ, urmând să facem același lucru pe master planul de turism și apoi master planul de punere în siguranță a cursurilor de apă”, a mai spus Flutur.

El a declarat că după aceste discuții va fi stabilită o ordinre a urgențelor de intervenție.


Intră acum și în grupul de