Poliția Suceava încurajează inițiativele prin care șoferii care consumă alcool sunt sfătuiți să lase mașinile în parcare și să meargă cu taxiul acasă


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a marcat, sâmbătă, Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație în parteneriat cu Asociaţia Alecs Group şi o cafenea din municipiul Suceava, un eveniment deosebit pentru responsabilizarea şi conştientizarea şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând în pericol siguranţa rutieră.

Astfel, sâmbătă după amiaza la o cafenea din Suceava care a iniţiat un demers prin care şoferii băuţi sunt invitaţi să îşi lase maşinile în custodia unităţii şi să îşi continue drumul către casă cu un taxi,  a fost organizată o sesiune de dezbateri cu privire la consecintele consumului de bauturi alcoolice la volan.

În cadrul acțiunii au fost prezentate materiale video si aspecte legislative, stimulându-se colaborarea interinstituțională și cu societatea civilă pentru realizarea obiectivului comun – creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Totodată, au fost prezentate inclusiv imagini de la ultimele tragedii în care tineri şi-au pierdut viaţa în accidente generate de consumul de alcool.

Pe bază de voluntariat au fost testaţi cu aparatul etilotest mai multi clienţi, fiind promovată ideea de a lăsa vehiculul în parcarea localului public și de a lua un taxi pentru transportul spre casă, precizează Poliția Suceava.

De asemenea, au fost distribuite materiale preventive cu sloganul FII TREAZ LA VOLAN și au fost purtate discuţii cu personalul localului pentru respectarea legislatiei privind vânzarea de alcool catre minori dar şi cu clienţii in vederea responsabilizării şi conştientizării acestora.

Acţiuni comune, desfăşurate în parteneriat de poliţişti cu sprijinul şcolilor de şoferi şi al societăţii civile, în general, vor fi continuate şi în perioada următoare, prevenirea accidentelor rutiere şi salvarea de vieţi fiind un obiectiv priomordial al oricărei societăţi civilizate.

La inițiativa RoadPeace (organizație caritabilă din Marea Britanie, ce acordă asistență victimelor accidentelor rutiere), prin Rezoluția privind ameliorarea siguranței rutiere, adoptată la 26 octombrie 2005, Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca a treia duminică din luna noiembrie să fie desemnată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație, pentru a semnala faptul că acest fenomen a devenit îngrijorător.

Prin instituirea acestei zile se urmărește atragerea atenției asupra faptului că imprudența în trafic poate pune în pericol viața, sănătatea și banii. În această zi, guvernele, ONG-urile și alte instituții ale statului din țările lumii sunt chemate să promoveze atenția în trafic prin activități care au drept scop sensibilizarea tuturor participanților la trafic cu privire la respectarea normelor rutiere în circulația pe drumurile publice, conștientizarea impactului social și al costurilor pe care le presupun accidentele rutiere, a riscurilor la care sunt expuși conducătorii tineri și promovarea acțiunilor legate de factori cheie, inclusiv conducerea sub influența alcoolului, depășirea vitezei legale impuse pe un anumit sector de drum public, depășirea neregulamentară sau neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor care au acest drept, nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță și căștile de protecție, precum și chestiuni legate de infrastructura rutieră.

 


Intră acum și în grupul de