Diplomați străini acreditați la București au vizitat mai multe obiective din județul Suceava și s-au întâlnit cu reprezentanți ai autorităților locale și mediului de afaceri


Intră acum și în grupul de

Ministerul Afacerilor Externe a organizat, în perioada 14-17 iunie 2018, o vizită de informare şi documentare în judeţele Iași şi Suceava pentru șefii misiunilor diplomatice acreditați la Bucureşti, informează MAE.

În cea de-a doua parte a vizitei, diplomații străini au participat la întâlnirea găzduită de prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc, la care au fost prezenti primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe și rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian. În cadrul întâlnirii moderate de directorul general din MAE, Radu Safta, participanților le-a fost prezentat județul Suceava, precum și oportunitățile turistice și de investiții pe teritoriul județului.

Diplomaţii străini au avut ocazia să admire repere din patrimoniul turistic şi cultural al Bucovinei:  Cetatea de Scaun a Sucevei, care făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, Mănăstirea Putna, precum și Mănăstirea Voroneț, supranumită și “Capela Sixtină a Estului”, fiind inclusă încă din anul 1993 de către UNESCO pe lista patrimoniului cultural mondial.

Programul a mai cuprins o vizită în localitatea Marginea, unde corpul diplomatic a participat activ la o demonstrație de olărit, oferită de meșteri ceramiști din localitatea Marginea.

Ultima zi a călătoriei de documentare a început cu o vizită în localitatea Vama, care anul acesta împlinește 610 ani de la atestare. Localitatea Vama găzduiește Muzeul Oului din Bucovina, ce cuprinde o expoziție care reunește peste 7000 de ouă vopsite, atât din România, cât și din alte țări ale lumii. La finalul vizitei, gazda a invitat diplomații străini să contribuie la colecția muzeului prin realizarea unui ou încondeiat.

Programul s-a încheiat cu o vizită la Muzeul de istorie din Suceava, în cadrul căruia se regăsesc colecții și repere istorice care fac dovada multiculturalismului din România, dar și a trăiniciei poporului român pe aceste meleaguri.

Vizita corpului diplomatic străin acreditat la București în județele Iași și Suceava a fost organizată în contextul evenimentelor dedicate Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri. Încă din anul 2014, Ministerul Afacerilor Externe a inclus ca prioritate a agendei de diplomație publică și culturală Programul multianual (2014-2018) de acțiuni și evenimente dedicate Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri, în vederea promovării istoriei României în context național și internațional.

sursa foto Facebook Prefectura Suceava


Intră acum și în grupul de