Zeci de suceveni cu realizări importante în străinătate au primit, direct sau prin reprezentanți, distincția „Meritul Bucovinei”. Mulți dintre ei au arătat că recunoașterea meritelor acasă e cea mai importantă. Flutur: Aici avem modele de urmat

Zeci de suceveni care au avut realizări importante în străinătate au primit, sâmbătă, cu ocazia debutului „Lunii diasporei”, direct sau prin reprezentanți, distincția „Meritul Bucovinei” care a fost acordată de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

În debutul manifestării, Flutur a arătat că mulți dintre sucevenii care sunt plecați în străinătate s-au remarcat prin activitățile pe care le au și că se știe prea puțin despre aceastea în țară și din modestia caracteristică a celor care au astfel de realizări și a recunoscut că țara a făcut, poate, prea puțin pentru ei.

Președintele Flutur a spus că cei care sunt prezenți la această acțiune reprezintă modele, recunoscând că actuala clasă politică nu poate fi un model.

„Din păcate, noi, clasa politică, nu prea regăsim modele și trebuie regăsite în dumneavoastră, cei care ați realizat performanță”, a spus Flutur.

El a subliniat că diaspora cooperează cu autoritățile sucevene și chiar a contribuit în mare măsură la deschiderea de curse aeriene externe de pe Aeroportul Suceava.

Flutur a adăugat că este nevoie de autostrăzi, dar că acest aspect nu ține de adminstrația județeană și că speră să se treacă de la autostrăzi făcute cu carioca pe hartă la execuția de drumuri rapide.

Președintele CJ Suceava le-a mai spus celor prezenți că în ultima perioadă s-a dezvoltat puternic turismul, iar Bucovina este a treia destinație după Litoral și zona Brașov, dar că infrastructura de transport este insuficientă.

El le-a spus celor din diaspora că există o preocupare constantă a conducerii județului Suceava să realizeze proiecte de dezvoltare și le-a sugerat acestora să ofere idei pentru proiecte de dezvoltare a județului.

Artistul Mihai Pânzaru-PIM a prezentat ulterior sucevenii care au primit „Meritul Bucovinei” și a anunțat că a fost deja realizat un prim volum cu povești de succes ale unor suceveni și că își dorește ca să fie adunate peste o mie de astfel de povești de succes.

Astfel, au primit direct sau prin reprezentanți, distincția „Meritul Bucovinei” scriitorul Norman Manea, stabilit în SUA,  consilierul Papei Francisc, Ionuț Strejac (Vatican), cercetătoarea Cleopatra Căbuz, stabilită în SUA, Monica Cojocneanu ( SUA), scriitorul Constantin Rusu Bucovineanu (SUA) care a spus că este cetățean american prin adopție, dar rămâne „țăran român”, regizorul și profesorul Liviu Dospinescu (Canada), designerul vestimentar Cristina Ghivnici (Londra), artistul plastic Luminița Bogdan (Germania), medicul Camelia Botez (Franța), profesorul Ștefan Agrigoroaei (Belgia), mediatorul cultural Rodica Manciu (Torino), prof. Oana Ursache (Spania), sportivul Mihai Burciu (Republica Moldova și Spania), scriitoarea prof. Ana-Maria Cuciureanu ( Grecia), scriitorul și universitarul Nicoleta Vasilcovschi (China),  antreprenorul Lucian Ursaciuc (Viena), Asociația Lucian Blaga Madrid – reprezentată de Gheorghe Vințan, profesorul Andreea Raluca Maierean(SUA), producătorul și realizatorul TV Cristian Boghian (New York), profesorul Constantin Grigoruț (Noua Zeelandă), organizatorul de evenimente Alina Balațchi (Londra), universitarul Cristina Lauric (Marea Britanie), filologul Stanca Scholz –Cionca (Germania), pictorul de icoane Ciprian Zancu (Italia), muzicianul Bondy Stenzler (Israel), omul de afaceri Mihai Dohotar(Grecia), artistul și profesorul Cristi Ruscior (Austria și Israel), diplomatul Elena Ștefoi (Senegal), Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni reprezentată de Andi Rădiu membru în conducerea asociației, reprezentant al românilor din Italia în cadrul asociației, Grupul folcloric Bucovina – Atlanta (SUA) – reprezentată de Garofaș Milici, antreprenorul Constantin Boca (Marea Britanie) și Nichifor Boca (Marea Britanie), profesorul Georgeta Bradațan (Marea Britanie), istoricul Ștefan Lemny (Franța), prezentatorul TV Daniela Prepeliuc (Belgia și Franța), fondatorul Crystals of London, Mariana Tipa, Liga Culturală pentru Unitatea  Românilor de Pretutindeni, reprezentată de Adrian Apetrei (SUA), inginerul Mihai Bilauca (Irlanda).

În cadrul manifestării au mai fost prezentate poveștile de succes a două personalități sucevene care au primit deja distincția „Meritul Bucovinei”  pe parcursul acestui an, respectiv dramaturgul Matei Vișniec și rabinul Rafael Shaffer.

Președintele Gheorghe Flutur anunțat două noi categorii  ale distincției „Meritul Bucovinei”, respectiv suceveni de succes din țară și suceveni de succes reveniți din diaspora, fiind prezentată povestea de succes a lui Bogdan Balauță.

Mulți dintre cei prezenți au spus că recunoașterea meritelor lor acasă este mai importantă decât acolo unde activează, iar președintele Flutur a arătat că toate aceste istorii ale fiecăruia dintre cei plecați în străinătate este emoționantă.

„Plouă în Sala Bucovina. Plouă cu lacrimi”, a spus Flutur, evident emoționat.

Ulterior, manifestările au continuat la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera cu o lansare de carte și vernisajul unei expoziții dedicate Marii Uniri, iar apoi la Muzeul Bucovinei s-a vernisat expoziția Dor de casă.

În cursul serii urmează vizitarea Cetății de Scaun a Sucevei și a Muzeului Satului Bucovinean după care va fi prezentat un spectacol susținut de formații artistice din România, Polonia, Ungaria şi Ucraina, participante la Festivalul Internațional de Folclor  Întâlniri Bucovinene, ediția a XXIX-a.(T.B.)