Evreii suceveni celebrează timp de două zile Anul Nou Iudaic. În cursul dimineţii de luni, membrii comunităţii evreieşti se vor ruga împreună în Sinagoga Gah din Suceava pentru iertarea păcatelor


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Comunităţii Evreilor din Suceava, profesorul Sorin Golda, a declarat, duminică, pentru NewsBucovina că Anul Nou Iudaic sau Roş Haşana începe din această seară, de la apariţia primelor stele pe cer, şi va fi sărbătorit timp de două zile.

El a spus că aceste două zile reprezintă o perioadă de trecere în revistă a tuturor faptelor petrecute în anul care s-a încheiat, de autoevaluare şi de rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor.

Profesorul Sorin Golda a mai spus că membrii comunităţii evreieşti se vor ruga împreună, luni, la Sinagoga Gah din Suceava.

Preşedintele Comunităţii Evreilor din Suceava a explicat că între începutul Anului Nou Iudaic–Roş Haşana şi Ziua de Iom Kippur sunt zece zile de introspecţie în care evreii se roagă la Dumnezeu să fie înscrişi în Cartea Vieţii, se roagă pentru iertarea păcatelor şi îşi cer iertare de la oameni în cazul în care au greşit unii faţă de alţii, de aceea se păstrează şi tradiţia suflatului din cornul de berbec, numit şofar, în cele două zile de Roş Haşana astfel încât „Dumnezeu să deschidă cerurile şi rugăciunile de iertare să fie primite” .

Prim-rabinul Federației Comunităților Evreiești din România, Rafael Schaffer, le-a transmis în mesajul său adresat cu prilejul sărbătorii Roş Hasana membrilor comunităților din țară să preţuiască “sutele de mii de gânduri frumoase și mici fapte bune” adunate în anul care s-a încheiat şi să folosească “bucuria faptelor bune ale anului care a trecut ca un imbold pentru noi fapte bune în anul ce vine”.

El a spus că la examenul de conştiinţă pe care îl face orice evreu cu prilejul sărbătorii Roş Haşana, “niciun gând, nicio faptă nu e prea mică sau prea banală pentru a fi luată în socoteală” .

 “Creatorul ne privește, atât gândurile, cât și faptele, ca ansamblu. Niciun gând, nicio faptă nu e prea mică sau prea banală pentru a fi luată în socoteală. Așa trebuie să ne privim și noi. Să prețuim sutele de mii de gânduri frumoase și mici fapte bune pe care le-am adunat în de cursul acestui an. Dacă am mai și greșit din când în când, să nu pierdem din vedere că nu este om care face doar bine și nu greșește. Să ținem și cont că faptele bune ne-au adus bucurie, iar cele mai puțin bune ne-au întristat”, a mai spus rabinul şef Rafael Shaffer în mesajul său.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, duminică, un mesaj adresat conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi membrilor Comunităţilor Evreieşti din România cu prilejul sărbătorii Roș Hașana – Anul Nou Evreiesc 2018.

Redăm integral mesajul preşedintelui României, Klaus Iohannis, publicat pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale.

„Am bucuria să adresez conducerii Federației Comunităților Evreiești și membrilor Comunităților Evreiești din România salutul meu călduros însoțit de urări de prosperitate și pace în Noul An Evreiesc, Roș Hașana.

Roș Hașana ne oferă un bun prilej de a fi împreună și de a reflecta, cu solidaritate și responsabilitate, la rolul ce ne revine fiecăruia, în familie și în societate.

Să cinstim memoria înaintașilor și să transmitem noilor generații valorile de respect, dialog și toleranță, ca fundamente ale unei bune conviețuiri.

Vă doresc zile luminoase și început rodnic în toate lucrurile pe care le putem realiza împreună, pentru binele comun.

«Shaná Tová»!”

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de