Obiceiuri de Anul Nou (II)

Între jocurile cu măști din Bucovina, un loc aparte îl ocupă jocurile caprei, ursului, căiuților și cerbului.
Jocul caprei se integrează în mod armonios în cortegiul amplu al obiceiurilor legate de sărbătorile de peste an. Acest animal a întruchipat în societățile ancestrale personificarea prolificității zoologice și fertilității telurice. Masca costumului de capră este constituită dintr-un cap de capră, sculptat în lemn, având maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară și a clămpăni în timpul dansului.

Capul este încadrat de două cornițe împodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz și flori și este fixat într-un băț-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperită cu o țesătură (scoarță sau lăicer) peste care sunt cusute năframe sau panglici de mătase, puse în diagonal, tradițional, capra era îmbracată în stuf, aspect întâlnit și astăzi în unele sate (Verești, Siminicea, Șerbăuți, Siret).
Jocul caprei se derulează pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretată de către un fluieraș, iar ciobanul sau moșul rostesc strigăturile pline de haz:

 Pe munte cu florile /Pasc ciobanii caprele. /Ța Ța capriță ța. /La stânga și la dreapta. /Vine cerbul de la munte /C-o steluță-n frunte. /Frunză verde baraboi, /Hai să mergem înpoi. /Bine-i șade caprei mele /Cu cercei și cu mărgele. /Asta-i capra năzdrăvană cu lăicer și cu năframă. /Frunză verde și-un harbuz, /Ține, capră capul sus! /Ș-apoi verde lemn sucit, /Jocul nostru s-o gătit.
Strigăturile la acest joc variază și în funcție de interpret. Urmează apoi un dialog între cioban și negustor în legătură cu vinderea unei capre. După jocul caprelor urmează travestiul urs, jucat cu dezinvoltură de ursar pe melodia  presărată cu numeroase strigături:

Ursul meu, cu sania, /L-am adus din Spania. /Scoala ursule, de jos, /Să vedem cât ești de gros;/ Scoală ursule-n picioare, Să vedem cât ești de  mare.
În acest timp se creează atmosfera de umor sănătos datorită mascaradei celorlalți care intervin în crearea unor relații specifice cu privitorii conform măștilor pe care le reprezintă. Gazda va cinsti întregul alai. Jocul Ursului  aduce noroc !
Jocul ursului este poate cel mai vechi dintre dansurile cu măști : extrem de simplu și în același timp spectaculos. Nimeni nu refuză să  primească în casă pe cei care joacă ursul. Și aceasta pentru că ursul este considerat un animal plin de calități magice.

Cultul ursului este moștenit de la geto-daci, care îl considerau un animal sacru. Pregătirea măștii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucură de o mare atenție. În unele părți, forma capului de urs se obține întinzând o piele de vițel sau de miel peste o găleată metalică, în timp ce în alte sate pielea se intinde pe un suport metalic, în așa fel încât redă fizionomia animalului. De la gât în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos.

Se pare ca ursul era venerat în Bucovina mai mult decat în orice altă parte a României. Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult în zonele colinare și de câmpie și mai putâțin în cele montane. Cei mai spectaculoși urși de Anul Nou îi întâlnim în Bosanci, Udești, Chilișeni, Știrbăț, Poieni, Boroaia și în zona Câmpulungului, în special la Sadova și la Fundu Moldovei. Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măști întâlnite în cetele bucovinene. În desfășurarea jocului ritual al ursului, etalarea de forță, vitalitatea și dibacia, pot fi percepute și astăzi secvențe care reliefează credințele referitoare la acest animal, simbol al regenerării vegetației. Astfel, rostogolirea urșilor în cerc, bătutul și moartea ursului, apoi învierea miraculoasă ca și urcarea acestuia pe bâtă (toiag), redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, cândva, stăteau sub semnul acestui animal, capabil să învingă iama și să vestească primăvara.

Calul este o altă întruchipare plastică a unor simboluri mitice din tradiția bucovineană. Jocul calului este o reminiscență a cultului cailor practicat la solstițiul de iarnă, la echinocțiul de primăvară precum și la solstițiul de vară.
Ca joc de Anul Nou, căluții (căiuții) au o largă răspândire în satele din Bucovina, mai vestiți fiind dansatorii – căiuți din Dolhești, Zvoriștea, Zamostea, Hârtop și Fântânele, care impresionează prin fast și eleganță, dar căiuții pot fi întâlniți aproape în majoritatea satelor.

În credințele arhaice, calul avea o funcție apotropaică, de protejare a gospodăriilor și a bisericilor de spiritele rele. În cadrul obiceiurilor tradiționale de Anul Nou, jocul calului (caiuților) este practicat și astăzi nu pentru semnificațiile simbolice, uitate de demult, ci mai ales pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtătorii mascoidelor. De aceea tinerii aleși pentru grupurile de căiuți trebuie sa fie excelenți dansatori, exprimând prin joc vitalitatea și forța exuberantă a tinereții.

În Bucovina, mascoida de cal cunoaște mai multe variante plastice. Cel mai adesea jucătorii de căiuți sunt echipați cu capete de cal, lucrate din lemn și îmbracate în pânză roșie, albă sau neagră, la care se adaugă și alte elemente ornamentale (oglinzi, peteală, canafi, mirt, panglici). Pentru a fi purtat în timpul jocului, capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurită la mijloc sau două vesce de sită, care se acoperă cu un covor sau o fustănelă din pânză albă sau colorată. Peste aceste țesături se cos elemente decorative (batiste, ștergare, panglici etc).
La cumpăna dintre ani, în satele Bucovinei te întâmpină o atmosferă unică, de intensă trăire emoțională care, de cele mai multe ori, reflectă o realitate cotidiană, legând punți nevazute între om și cosmos, între om și mediul înconjurător, între om și semenii săi.