Creșterea monedei europene poate duce la o nouă criză a medicamentelor


Intră acum și în grupul de

Creșterea record a monedei europene are efecte negative inclusiv în privința medicamentelor, existând riscul ca unele să dispară din farmacii, iar altele s-ar putea scumpi semnificativ. Distribuitorii avertizează că pe piață nu se vor mai găsi la vânzare un număr important de medicamente vitale pentru pacienți, iar  firmele de medicamente  își vor repoziționa afacerea, în funcție de volumul vânzărilor. De altfel, distribuitorii de medicamente au anunțat că vor renunța la importul anumitor produse, din cauza creșterii cotației euro, și vor încerca să compenseze pierderile prin creșterea prețurilor la OTC-uri (medicamente fără prescripție) și dermatocosmetice.

„Marjele de adaos la medicamentele din import vor fi afectate, astfel că distribuția de medicamente de import va fi nerentabilă. Cu siguranță, multe firme vor analiza mai atent ce produse vor importa, iar cele care sunt nerentabile nu vor mai fi importate, ducând la posibila lipsă a unor medicamente din farmacii și spitale”,  spun distribuitorii de medicamente.

Farmaciști explică că legislația îi obligă să vândă la o cotație de 3,63 lei pentru un euro, astfel că, fără intervenția urgentă a guvernului este de așteptat o nouă criză a medicamentelor.
 


Intră acum și în grupul de