Rectori și prorectori din Suceava, Budapesta, Ivano-Frankivsk, Ostrava, Prešov, Przemśyl și Varșovia au discutat, în Polonia, despre cooperarea între statele Europei carpatice și despre viitorul națiunilor din această regiune

Rectori și prorectori din Suceava, Budapesta, Ivano-Frankivsk, Ostrava, Prešov, Przemśyl și Varșovia din cadrul Consorțiului universitar Collegium Carpathicum au participat, la Przemśyl, în Polonia la o importantă dezbatere organizată în cadrul Conferinței internaționale „Europa Carpaților”, patronată de  Marek Kuchciński, mareșalul Seimului Republicii Polone.

USV a fost reprezentată de prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană.

Participanții, reprezentanți ai structurilor parlamentare, guvernamentale, universitare, ai autorităților publice și unor organizații civice din Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Ucraina, au avut posibilitatea să audieze, să formuleze întrebări sau să vină cu propriile interpretări pe marginea unor subiecte de importanță majoră pentru națiunile din zona Carpaților, subiecte structurate pe 4 paneluri: „Eroii obișnuiți ai libertății”, „Calea oamenilor înțelepți – despre viitorul Europei Centrale”, ”Istoria și turismul în Carpați”, „Infrastructura Europei Centrale”.

Potrivit unui comunicat al USV, în cadrul panelului intitulat „Calea oamenilor înțelepți – despre viitorul Europei Centrale”, moderat de domnul prof. univ. dr. Jan Malicki, Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene din cadrul Universității din Varșovia, reprezentanții universităților membre ale Collegium Carpathicum au discutat două subiecte ce au provocat mare interes în rândul participanților cum ar fi factorii care stimulează și cei care împiedică cooperarea între statele Europei carpatice, dar și cum văd reprezentanții mediului academic viitorul națiunilor din această regiune.

Rectori și prorectori din Budapesta, Ivano-Frankivsk, Ostrava, Prešov, Przemśyl, Suceava și Varșovia au adus în discuție aspectele pe care le-au considerat a fi importante pentru depășirea întârzierii istorice în dezvoltarea socio-economică a regiunii, au punctat direcțiile pe care se poate manifesta individualitatea zonei și avantajele acesteia, au meditat asupra perspectivelor culturale și geopolitice ale Europei Centrale și de Est.

Rectori și prorectori din Suceava, Budapesta, Ivano-Frankivsk, Ostrava, Prešov, Przemśyl și Varșovia din cadrul Consorțiului universitar Collegium Carpathicum au participat, la Przemśyl, în Polonia la o importantă dezbatere organizată în cadrul Conferinței internaționale „Europa Carpaților”, patronată de  Marek Kuchciński, mareșalul Seimului Republicii Polone.

USV a fost reprezentată de prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană.

Participanții, reprezentanți ai structurilor parlamentare, guvernamentale, universitare, ai autorităților publice și unor organizații civice din Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Ucraina, au avut posibilitatea să audieze, să formuleze întrebări sau să vină cu propriile interpretări pe marginea unor subiecte de importanță majoră pentru națiunile din zona Carpaților, subiecte structurate pe 4 paneluri: „Eroii obișnuiți ai libertății”, „Calea oamenilor înțelepți – despre viitorul Europei Centrale”, ”Istoria și turismul în Carpați”, „Infrastructura Europei Centrale”.

Potrivit unui comunicat al USV, în cadrul panelului intitulat „Calea oamenilor înțelepți – despre viitorul Europei Centrale”, moderat de domnul prof. univ. dr. Jan Malicki, Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene din cadrul Universității din Varșovia, reprezentanții universităților membre ale Collegium Carpathicum au discutat două subiecte ce au provocat mare interes în rândul participanților cum ar fi factorii care stimulează și cei care împiedică cooperarea între statele Europei carpatice, dar și cum văd reprezentanții mediului academic viitorul națiunilor din această regiune.

Rectori și prorectori din Budapesta, Ivano-Frankivsk, Ostrava, Prešov, Przemśyl, Suceava și Varșovia au adus în discuție aspectele pe care le-au considerat a fi importante pentru depășirea întârzierii istorice în dezvoltarea socio-economică a regiunii, au punctat direcțiile pe care se poate manifesta individualitatea zonei și avantajele acesteia, au meditat asupra perspectivelor culturale și geopolitice ale Europei Centrale și de Est. (N.B.)

loading...