Șeful Inspectoratului Școlar Suceava propune locuri speciale în licee pentru absolvenții ciclului gimnazial din străinătate: Ne confruntăm cu un val de copii remigranți, dar acum se pot înscrie doar în școli profesionale


Intră acum și în grupul de

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Gabriela Mihai, a propus, joi, subsecretarului de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni, să fie promovat un act normativ prin care absolvenții ciclului gimnazial din străinătate să aibă locuri rezervate în licee pentru că, în prezent, în baza actualei legislații, aceștia se pot înscrie doar în școli profesionale.

Un sucevean din diaspora din Plopeni, prezent la o întâlnire organizată de MRP la Palatul Administrativ din Suceava a spus că se gândește să se întoarcă acasă după 20 de ani de când este în Roma și chiar a încercat să-și înscrie copilul, în vârstă de 14 ani, la un liceu din Suceava pentru ca acesta să nu mai continue școala în Italia.

El a spus că, din păcate, nu s-a găsit nicio soluție.

„Un copil născut în Italia a cărui familie vrea să se întoarcă acasă nu are nicio școală unde să fie cu predare în limba italiană”, a spus suceveanul.

Subsecretarul de stat din MRP i-a spus acestuia că ministerul finanțează programe pentru copiii de origine română care să învețe limba română, iar șeful ISJ Suceava, Gabriela Mihai, a spus că instituția se confruntă cu „un val de copii remigranți”, segmentul fiind până în clasa a opta.

Ea a spus că unii dintre aceștia nu știu deloc limba română, iar alții vorbesc prost limba română.

Pentru a fi înscriși în școală, părinții acestora depun o cerere în care precizează, pe propria răspundere, cursurile urmate de copii, iar aceștia sunt înscriși ca „audienți” până când se compatibilizează situația școlară.

„Dacă nu vorbește deloc limba română, copilul poate rămâne audient un an școlar”, a spus Mihai.

Ea a mai arătat că și românii aflați la muncă în străinătate ar avea ca obligație păstrarea limbii române în familia lor astfel încât copiii să fie familiarizați cu limba română.

Gabriela Mihai a mai spus că este greu de soluționat însă problema de înscriere la nivel liceal pentru că înscrierea se face computerizat în baza notei de admitere.

Ea a propus să fie păstrate locuri pentru copiii remigranți la nivel liceal sau profesional arătând că pentru anul școlar 2019-2020 sunt doar locuri în școli profesionale.


Intră acum și în grupul de