Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” a ajuns la Cluj Napoca. Gheorghe Flutur: E rolul administrației să promoveze produse românești și produse de zonă dacă vrem să le avem în piețe


Intră acum și în grupul de

Autoritățile sucevene în cooperare cu Asociația „Produs în Bucovina” au organizat și în acest an Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” la Cluj Napoca, o acțiune de promovare a produselor tradiționale bucovinene.

Prezent la această manifestare, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a amintit că în urmă cu mai bine de zece ani s-a înființat, la inițiativa sa, Asociația „Produs în Bucovina„, iar un an mai târziu, cei de la Cluj, „colegii și prietenii mei”, au înființat „Produs de Cluj”, iar de atunci sunt promovate produsele tradiționale, produsele bio din cele două zone.

„Am hotărât ca în această toamnă să ne întâlnim, aici,  la Cluj, cele două asociații, o piață care așteaptă de mult și pe bucovineni și pe clujeni”, a spus Flutur care a apreciat că vremea este bună, iar târgul are numeroși vizitatori.

„Nu putem doar să criticăm că nu avem produse românești pe piață și în magazine dacă noi nu întreprindem nimic. Eu cred că rolul nostru, al administrației publice, să fie în perioada care urmează și mai puternic pentru promovarea produselor românești și a produselor de zonă”, a spus președintele Flutur.

Potrivit acestuia, nimic nu e prea mult când e vorba de reclamă pentru a consuma produse românești, produse din Bucovina sau produse din Ardeal.

El a menționat că după ce revine la Suceava se va întâlni din nou cu reprezentanții Asociației „Produs în Bucovina” ca să vadă cu ce probleme se confruntă, dar și să-i roage să se întțlnească mai des.

„Am nevoie în proiectul de promovare a Bucovinei să fie săptămânal ei lângă noi și noi lângă ei și ne gândim foarte serios să vedem ce programe de finanțare putem găsi pentru a rezolva această problemă de promovare a produselor românești”, a spus Flutur.

El a arătat că îi crește sufletul când vede în piață la vânzare cașcavalul Călimani, șvaițerul bucovinean după rețeta veche, dar și zacuști și dulcețuri din Bucovina

„Sunt bucuros să fiu alături de ei. Mi-aș dori să merg și mai departe cu ei, spre Viena, așa cum am mai fost și sper acest lucru”, a mai declarat președintele Flutur.

El a anunțat că se va  întâlni și cu primarul de Cluj Napoca, Emil Boc, și cu președintele CJ Cluj, Alin Tișe, cu care va discuta despre o acțiune comună de promovare a produselor românești în perioada următoare.

„Sper ca viitorul guvern să găsească ceva fonduri pentru promovarea produselor tradiționale”, a spus Flutur care a arătat că acești producători tradițional trebuie susținuți și că au nevoie de fonduri atât pentru deplasări cât și pentru promovarea produselor întrucât sunt într-o competiție foarte dură pe piață.

„Dacă vrem produse cu rețete tradiționale, Ministerul Agriculturii, autoritățile locale, trebuie și niște fonduri dacă vrem să-i avem mai des printre noi prin piețe. De aceea voi susține ca viitorul guvern să asigure fonduri pentru promovarea produselor tradiționale”, a conchis Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de