Intră acum și în grupul de
În cursul zilei de duminică, 7 iunie, polițiștii suceveni au adus liniștea în câteva familii, emițând ordine provizorii de protecție împotriva unor persoane care și-au terorizat membrii familiei.
De asemenea, un bărbat agresiv a fost reținut de polițiști și introdus în arestul IPJ Suceava.
Reținut pentru agresarea fostei concubine
Potrivit IPJ Suceava, cel mai grav caz din seria violențelor în familiile sucevene a avut loc în municipiul reședință de județ. Sâmbătă noaptea, un bărbat de 37 ani din comuna Zvoriștea și o suceveancă, foști concubini, au purtat o discuție în contradictoriu, iar violența verbală a crescut în cea fizică, bărbatul lovind femeia în zona feței și distrugându-i telefonul.
Imediat după incident, femeia s-a deplasat la SJU Suceava, iar apoi la Poliție, unde a depus o plângere. Polițiștii au completat formularul de risc a rezultat risc iminent, motiv pentru care a fost emis ordinul provizoriu de protecție.
Ulterior, duminica, în urma continuării cercetărilor și administrării materialului probator, s-a dispus reținerea agresorului pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava.
Violențe între foști soți, rămași să locuiască sub același acoperiș
Pe lângă cazul de mai sus, în cursul zilei de duminică, în județ au avut loc alte două cazuri de violență în familie.
Astfel, o fată din Frătăuții Vechi a fost nevoită să apeleze la Poliție din cauza tatălui său care făcea scandal. Tânăna a povestit că tatăl său, un localnic de 41 de ani, a amenințat cu acte de violență pe ea și pe mama ei, în prezenta celorlalți doi copii minori.
De menționat că în luna iulie 2018, cei doi soți au divorțat, însă prin hotărârea emisă de judecătorie s-a stabilit că vor locui la același domiciliu.
Mama copiilor a depus plângere penală și a solicitat emiterea unui ordin de protecție, motiv pentru care a fost completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se că în cauză există un risc iminent. Având în vedere aceste aspecte, polițiștii au emis emis ordinul de protecție provizoriu și au întocmit dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,amenințarea”.
Un alt caz a avut loc în comuna Șcheia. Duminică noaptea, o femeie de 65 de ani a apelat la Poliție după ce fost ei soț, un bărbat de 70 de ani, a provocat scandal fiind băut. Cei doi au divorțat încă în 2006, însă locuiesc în continuare în același imobil.
Astfel, femeia a mai spus că nu au existat acte de agresiune fizică. Astfel, femeia nu a formulat plângere penală față de fostul soț pentru comiterea vreunei infracțiuni, însă cu toate acestea ea a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, afirmând că îi este teamă pentru siguranța și pentru viața ei.
Prin urmare, în aceeași noapte, a fost emis ordinul provizoriu de protecții provizoriu prin care s-a dispus evacuarea agresorului din locuință și păstrarea unei distanțe de 50 metri față de femeia.
IPJ Suceava: Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2020
În contextul celor relatate anterior, redăm comunicatul IPJ Suceava:
„Conform modificărilor legislative, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.
În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.
Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.
Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2020.”
Intră acum și în grupul de