Peste 120 mii de apeluri au fost recepționate de către ISU Suceava anul trecut, pompierii suceveni având în medie 39 de intervenții de urgență pe zi // Raport pentru anul 2020


Intră acum și în grupul de

În cursul zilei de 28 ianuarie, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și-a prezentat raportul de evaluare a activităților desfășurate în anul 2020, informează purtătorul de cuvânt al ISU, Lt. Alin Găleată.

Vă prezentăm cele mai relevante date din raport:

În anul 2020 s-au recepţionat prin intermediul „SNUAU 112”, în dispeceratul STS Suceava un număr de 230.690 apeluri de urgenţă din care 121.857 fiind gestionate de personalul din cadrul disceperatului comun ISU-SAJ, ponderea fiind de 52,82% din totalul apelurilor pe judeţ,

De remarcat este faptul că luna cea mai solicitantă pentru dispecerii ISU Suceava a fost martie, aceştia gestionând un număr de 11.805 apeluri de urgenţă. La polul opus se află luna mai, cu un număr de 8.516 apeluri de urgenţă gestionate.

În 2020, ISU Suceava a înregisrat următoarele statistici:

14.684 ieșiri la intervenții, față de 13.152 ieșiri la intervenții în anul 2019. Din totalul ieșirilor la intervenție, au fost 14.401 situații de urgență, față de cele 11.582 situaţii de urgenţă în anul 2019 (în medie 39,34 pe zi).

Din cele 14.401 situații de urgență, repartiția acestora pe tipuri de intervenție este următoarea:
 6.835 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (47,46%);
 848 incendii (5.89%);
 1.034 alte situaţii de urgenţă (7,18%);
 146 intervenții pentru asistenţa persoanelor (1,01%);
 3.144 acţiuni pentru protecţia comunităţilor (21,83%);
 1.312 alte intervenții (9,11%);
 1.067 recunoașteri și 15 exerciții (7,51%).

Din totalul incendiilor, 652 incendii s-au produs la locuințe particulare, operatori economici și alte instituții (în medie 1,78 pe zi), rata incendiilor a fost de 83,75 la suta de mii de locuitori, respectiv 76,22 la mia de kilometri pătraţi.

Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au stins 231 (30,03%) incendii în cooperare cu serviciile profesioniste şi 4 singure (0,52%).

În ceea ce privește cauzele probabile de producere a incendiilor în anul 2020, repartiția acestora este următoarea:
• Efectul termic al curentului electric – 10,30%;
• Scurtcircuit electric – 18,85%;
• Flacără – 19,72%;
• Jar sau scântei – 27,92%;
• Efect termic – 19,55;
• Alte cauze – 3,66%.

Pe timpul intervenţiilor în anul 2020 au fost salvate 14 persoane (din care 13 de adulţi şi 1 copil); au fost salvate 51 de animale şi 115 de păsări; au fost salvate bunuri în valoare de peste 120 milioane de lei. În anul 2020 în incendiile produse s-au înregistrat 4 victime decedate, în scădere față de acceași perioadă a anului 2019 când au fost 14 decedați.

Numărul persoanelor asistate de către echipajele SMURD (asistență medicală de urgență și alte intervenții – ex.: deblocare ușă, accident ruier etc.) a înregistrat o scădere față de anul 2019 cu 4,40%, respectiv de la 7.119 în anul 2020 la 7.447 în anul 2019.

Asistenţa medicală de urgenţă non-COVID s-a asigurat în cazul a 6.469 de persoane, cu diferite afecțiuni. De remarcat este faptul că echipajele SMURD au acordat în anul 2020 primul-ajutor medical de urgență pentru 650 persoane cu patologie asociată COVID-19 (suspecți sau confirmați).

În perioada analizată, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a intervenit la 495 accidente pe căile de comunicație rutieră, în scădere cu 59 față de aceeași perioadă a anului anterior (554 accidente), din care 315 accidente au fost cu descarcerare, iar 180 fără descarcerare. De asemenea, subunitățile de intervenție au mai intervenit și la 10 accidente feroviare.

În anul 2020 s-au primit și s-au transmisit, de la instituţiile specializate, 343 de mesaje de informare, avertizare şi atenţionare meteo-hidrologice, astfel:
• 29 avertizări/atenționări meteorologică COD ROȘU;
• 87 avertizări meteorologice COD PORTOCALIU;
• 227 avertizări/atenţionări meteorologice COD GALBEN.

În acest sens, în perioada analizată, dispecerii ISU Suceava au transmis un număr de 40 mesaje de avertizare (29 pentru fenomene meteo-hidrologice periculoase imediate, 4 pentru promovarea măsurilor de prevenire a riscului epidemiologic și 7 pentru prezența carnivorelor mari în zonele populate – urși).

În ceea ce priveşte managementul resurselor umane, la finele anului 2020, statul de organizare al ISU Suceava era încadrat în proporţie de 93,60%.

În prezent, gradul de dotare al inspectoratului cu tehnică de intervenţie, autovehicule de transport şi utilaje este de 50,34%. În dotarea unității se află 98 de mijloace cu o vechime sub 10 ani și 76 de mijloace cu o vechime de peste 10 ani.

Pe linia apărării împotriva incendiilor, inspecţia de prevenire a executat 529 de controale astfel:
 176 de controale la operatori economici;
 219 controale la instituţii;
 95 de controale la obiective de investiţii;
 11 la localități;
 28 alte controale specifice.

Pe linia respectării măsurilor de prevenire a infecției cu Covid-19, inspecția de prevenire a executat 3.354 de controale, astfel: 3.220 la societăți comerciale/PFA și 134 la autorități/instituții publice.

În acţiunile preventive executate au fost constatate 2.248 deficienţe. Dintre acestea 178 deficienţe au fost soluţionate operativ pe timpul controalelor, iar 2.070 deficienţe au fost sancţionate.

Pe linia apărării împotriva incendiilor, au fost aplicate un număr de 160 de amenzi, cuantumul acestora fiind de 559.500 lei. De asemenea, au fost aplicate 1.494 avertismente.

Pe linia respectării măsurilor de prevenire a infecției cu Covid-19, au fost aplicate un număr de 110 de amenzi, cuantumul acestora fiind de 84.500 lei. De asemenea, au fost aplicate 306 avertismente.


Intră acum și în grupul de