Flutur s-a dus să vadă cum se forează la nodul de legătură între Autostrada A 7 cu municipiul Suceava și Aeroport și speră ca anul viitor să se obțină finanțarea pentru începerea construcției


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost, joi, în inspecție pe traseul Autostrăzii A 7 în cartierul Burdujeni din Suceava, la capătul de tronson al autostrăzii Pașcani-Suceava.

„Am ajuns cu forajele în apropiere de Suceava, în cartierul Burdujeni și mai sunt de forat mai puțin de 1000 de metri, la nodurile de legătură între Autostrada A 7 cu descărcarea spre municipiul Suceava și spre Aeroport”, a spus Flutur care a arătat că CJ Suceava este foarte implicat în sprijinirea firmelor de proiectare pentru ca studiul de fezabilitate să fie finalizat cât mai repede.

Flutur a amintit că tronsonul Pașcani-Suceava-Siret al autostrăzii A 7 era rămas în urmă și că prin PNRR se finanțează autostrada doar până la Pașcani.

„Am fost nevoiți cu doi ani în urmă  să găsim finanțare și pentru Pașcani-Suceava-Siret. S-a găsit finanțarea, s-a început proiectarea. Nu a fost ușor. Cea mai grea problemă pe Pașcani-Suceava a fost acțiunea de forare, fiind 12.300 de metri liniari de foraje pentru a se stabili natura terenului.A fost o perioadă în care nu erau firme care să facă aceste foraje. În câteva zile se va finaliza Pașcani-Suceava și se lucrează spre Siret cu trei utilaje”, a spus Flutur.

El a adăugat că a purtat, miercuri, discuții cu șeful CNAIR, Cristian Pistol, care i-a spus că mai sunt de citit analizele de laborator, fiind intepretate până acum doar 60 la sută.

Președintele Flutur a precizat că termenul de finalizare era în ianuarie 2023, dar că probabil nu se vor încadra și speră să se termine lucrările la studiul de fezabilitate la începutul lunii martie 2023.

Totodată, în ceea ce privește studiul arheologic se așteaptă ca la sfârșitul anului să fie dată întreaga descărcare arheologică pe tronson.

Mai mult, se lucrează la încadrarea în planul de parcelare și s-au identificat proprietarii în vederea despăgubirii lor.

El a mai arătat că este aproape gata identificarea gropilor de împrumut pentru că pentru tronsonul Pașcani-Suceava e nevoie de circa 13 milioane de mc de umplutură.

În ceea ce privește Acordul de mediu este depusă documentația la CNAIR și AMP Iași, Suceava și Botoșani.

„Ne dorim să se termine procedura ca să mergem la finanțare în vederea execuției”, a spus Flutur care a arătat că CJ Suceava se implică zi de zi ca să ajute firmele să lucreze cât mai repede.

El a estimat că anul 2023 este anul când se depune la finanțare această autostradă prin Programul Operațional de Transport.

„Pentru suceveni este nevoie de această autostradă ca de aer. De aceea m-am încăpățânat să mă implic. Consiliul Județean Suceava face un drum pentru legătura cu Aeroportul, CJ Suceava este liderul de proiect în continuarea autostrăzii Suceava-Botoșani, CJ Suceava este lider de proiect și s-a implicat în Autostrada Nordului-centura ocolitoare Gura Humorului. Anul viitor sper să intrăm pe finanțări pentru că zona Sucevei are și ea dreptul să aibă autostrăzi”, a declarat Flutur.


Intră acum și în grupul de