Judetul Suceava, pe primul loc privind dotarea Serviciilor Voluntare pentru Situatii de Urgenta

La ora actuală, judeţul Suceava este pe primul lor în ţară ca număr de autospeciale de intervenţie din dotarea Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. În prezent, din cele 114 servicii voluntare din judeţ, 55 sunt din categoriile III şi IV, având cel puţin o autospecială de stingere a incendiilor în dotare. Majoritatea celorlalte se bazează pe motopompe, însă mai sunt câteva care nu au încă nici un mijloc de stingere în dotare, putând face doar prevenire.

În total, pompierii voluntari au la dispoziţie 63 de maşini de intervenţie la incendii, plus 148 de motopompe. Deşi deficitul faţă de o schemă completă este mare, la nivel de judeţ fiind un minus de 58 de autospeciale de intervenţie la incendii, totuşi judeţul Suceava stă foarte bine.

Numai în 2009, în dotarea acestora au intrat 11 autospeciale second hand şi una nouă, plus o ambulanţă şi 12 motopompe.

De altfel, dotările bune comparativ cu celelalte judeţe din ţară sunt principalele „plusuri” din ultima perioadă în acest sector, al pompierilor voluntari.
Conform legilor în vigoare, dotarea şi organizarea acestor servicii voluntare intră în atribuţia Consiliilor Locale, primarul fiind cel care răspunde direct de activitatea lor.

Conform prevederilor legale, fiecare Serviciu Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să aibă un şef şi un şofer, angajaţi ai primăriei, restul personalului fiind format din voluntari. Aceştia din urmă prestează activităţi în baza unui contract de voluntariat, însă asta nu înseamnă că trebuie să-şi rişte viaţa la incendii sau la calamităţi doar pentru că ar fi oameni cu un înalt simţ civic. Ei trebuie să fie indemnizaţi pentru timpul efectiv de lucru şi să fie asiguraţi în caz de accidente. De la aceste aspecte încep însă toate problemele.

„Încadrarea cu personal a serviciilor voluntare este deficitară, în sensul că atât şefii serviciilor, cât şi şoferii de pe autospeciale de intervenţie nu sunt angajaţi ai primăriilor şi îndeplinesc prin cumul de funcţii şi alte atribuţii, iar cu această problemă ne confruntăm în 95% dintre localităţi”, spun reprezentanţii ISU „Bucovina” Suceava. Şi mai grav, anul trecut, în 80% dintre localităţile din judeţ, pentru personalul voluntar nu au fost stabilite indemnizaţii pentru timpul efectiv de lucru, ori acestea au fost aprobate doar pe foaie, motivându-se lipsa fondurilor, astfel că pompierii voluntari sunt cel mai adesea recompensaţi doar prin scutiri de impozite sau alte facilităţi de acest gen.

Personalul voluntar nu este asigurat pentru caz de boală profesională, accident sau deces produs în timpul ori din cauza îndeplinirii atribuţiilor ce revin pe timpul intervenţiilor, iar lipsa de echipament de protecţie este şi ea generalizată.
Aşadar, fără o motivare financiară serioasă, este extrem de greu ca aceşti pompieri voluntari să intervină prompt şi la un nivel ridicat, nu de puţine ori aceştia organizându-se cu mare greutate şi având un aport mic la stingerea incendiilor.