Filaret Motco, acasa pe vecie (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Sicriul cu trupul neînsufleţit al suceveanului ucis în urmă cu o săptămână în Afganistan, a ajuns, vineri la prânz, pe Aeroportul “Ştefan cel Mare” din Suceava, unde a fost organizat un ceremonial militar şi religios în memoria funcţionarului internaţional din cadrul biroului ONU.

Trupul fără suflare al lui Filaret Moţco a fost adus pe Aeroportul din Suceava cu un avion militar, aici fiind aşteptat de un detaşament al Batalionului 335 din Botoşani.

Membri ai familiei îndoliate, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul de Suceava, Sorin Popescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, parlamentarii PDL de Suceava Ioan Bălan şi Sanda-Maria Ardeleanu, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii deconcentrate din judeţ au luat parte la ceremonialul organizat pe aeroport.

Corpul funcţionarului român al ONU a luat apoi calea către localitatea natală, Izvoarele Sucevei, unde va fi înmormântat sâmbătă şi unde mai trăiesc mama şi doi fraţi.

Membri ai familiei lui Moţco au declarat presei că acesta era sprijinul familiei şi au subliniat că este o pierdere foarte grea. O mătuşă a funcţionarului ucis în Afganistan, Paraschiva Sidoriuc, a spus presei că familia aşteaptă o informare oficială cu privire la cauza morţii din partea autorităţilor. Mai mulţi membri ai familiei au cerut deschiderea sicriului, dar autorităţile sanitare au explicat că acest lucru este interzis. „Conform legilor noastre, sicriul odată închis nu se poate deschide mai repede de un an şi doar în perioada rece. Odată ce sicriul a fost închis nu mai poate fi deschis, doar dacă Parchetul decide altfel”, a declarat şeful DSP Suceava, Ludovic Abiţei.

El a precizat că există documente de însoţire în perfectă ordine care au fost verificate de autorităţile sanitare la Aeroport, în baza cărora autorităţile locale vor emite un certificat de înhumare. Dr. Abiţei a plecat spre Izvoarele Sucevei pentru a se asigura că sicriul ajunge intact şi va vorbi cu familia pentru a explica că nu este permisă deschiderea sicriului.

Responsabilul pe probleme de securitate ONU, reprezentant pentru România, dr. Francois Farah, a declarat că Filaret Moţco, care a lucrat la ONU din 2006, a avut o carieră impresionantă şi a fost întotdeauna pregătit să acţioneze. „Filaret Moţco a lucrat la misiunea noastră din Afganistan. Lucrează la ONU din 2006. Filaret a avut o carieră impresionantă şi a fost întotdeauna gata să servească. Combina o minte sclipitoare, inteligenţă puternică cu o atitudine grijulie şi o personalitate prietenoasă. Astăzi, familia ONU este extrem de şocată şi tristă de pierderea lui Filaret. Împreună cu încă 6 colegi care au murit împreună”, a spus Farah.

El a arătat că familia lui Moţco va fi despăgubită potrivit protocoalelor ONU. „Sunt protocoale în ONU în cazul în care un membru al echipei îşi pierde viaţa la datorie. Familia va primi toate beneficiile care vin din aceste protocoale”, a mai spus reprezentantul ONU.

Sicriul cu trupul suceveanului a ajuns vineri dimineaţă în România, cu o cursă Tarom. La Flotila 90 Transport Aerian din Otopeni, în memoria lui Filaret Moţco s-a desfăşurat o ceremonie militară, la care a participat ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, oficialităţi ONU, diplomaţi şi membri ai familiei românului ucis în Afganistan.

Corpul funcţionarului ONU a fost dus la Dubai în cursul nopţii de luni spre marţi, prin intermediul ONU. Victimele atactului de la Mazar-i-Sharif au fost supuse autopsiei la Kabul, oraş în care s-a ţinut de asemenea o ceremonie religioasă în memoria lor.

Centrul de Informare al ONU a postat, marţi, pe site-ul său, un mesaj in memoriam pentru cele şapte persoane care şi-au pierdut viaţa în atentatul de vineri. Acestea sunt: Filaret Moţco, România, 43 de ani, diplomat cu o carieră impresionantă în Armată, MAE, OSCE şi ONU; Joakim Dungel, Suedia, 33 de ani, avocat internaţional; Siri Skare, Norvegia, 53 de ani – fost locotenent colonel in Fortele Aeriene Regale Norvegiene, prima femeie pilot militar din istoria Norvegiei; Dil Prasad Gurung, Nepal, militar timp de 19 ani în Armata indiană; Chhabi Lal Purja Pun, Nepal, militar timp de 24 de ani în Armata indiană; Min Bahadur Thapa, Nepal, militar timp de 28 de ani în cadrul Armatei Indiei; Narayan Bahadur Thapa Magar, Nepal, militar timp de 19 ani în Armata Indiei.

Filaret Moţco, în vârstă de 43 de ani, mai participase şi la operaţiunile din centrul ONU din Kandahar, în Tadjikistan, în Federaţia Rusă, în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan şi în alte operaţiuni ale unor organizaţii internaţionale.

O carte de condoleanţe a fost deschisă la Centrul ONU în România, în care au semnat mai mulţi oficiali, între care preşedintele Traian Băsescu.

Potrivit MApN, Filaret Moţco a urmat, în perioada 1987-1990, cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi «Nicolae Bălcescu» din Sibiu, specialitatea militară intendenţă, a fost înaintat la gradul de locotenent în anul 1990 şi a lucrat în Batalionul 443 Aprovizionare Transport până în septembrie 1991, când a trecut în rezervă la cerere.


Intră acum și în grupul de