Lungu a semnat contractul pentru o noua centrala termica la Suceava (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În următorii doi ani, la Suceava va fi realizată o investiţie prin care să fie asigurat un serviciu civilizat de termoficare, a declarat primarul Ion Lungu, luni, după ce a semnat cu directorul firmei Adrem Invest Bucureşti, Adrian Bodea, contractul pentru construirea unei noi centrale termice şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare care va asigura agentul termic pentru municipiul Suceava.

Potrivit edilului-şef, investiţia se ridică la 65 de milioane de euro, iar Adrem Invest va fi producătorul de energie termică, în timp ce municipalitatea se va ocupa de transportul şi distribuţia energiei termice. Lungu a ţinut să sublinieze că vor fi continuate investiţiile în reabilitarea reţelelor de distribuţie a agentului termic, arătând că în urma modernizărilor de până acum s-a reuşit reducerea cu 15 la sută a costului încălzirii în iarna 2010-2011.

Primarul a mai declarat că prin această investiţie în sistemul de termoficare, Suceava va fi un exemplu la nivel naţional şi şi-a exprimat încrederea că după finalizarea noii centrale mulţi suceveni vor renunţa la centralele termice de apartament şi se vor rebranşa la sistemul centralizat de termoficare.

La rândul său, directorul Adrem Invest, Adrian Bodea, a declarat că această centrală nouă va fi cea mai modernă din ţară, va folosi energia regenerabilă şi va putea constitui un model pentru întreaga ţară. El a arătat că centrala este dimensionată să producă 44 MW de energie electrică şi o putere de 120 MW de energie termică, fiind construită pe trei module, unul ce va funcţiona cu gaze naturale, unul cu biomasă forestieră şi cel de-al treilea cu biomasă ale plantelor energetice ce vor fi cultivate în zona adiacentă municipiului.

Potrivit lui Bodea, centrala va avea nevoie, anual, de între o sută şi două sute de mii de tone de biomasă. Investiţia va începe cu primul modul pe bază de gaze naturale ce ar urma să fie pus în funcţiune la începutul iernii 2012-2013, iar următoarele două module vor fi date în folosinţă în 2013 şi respectiv 2014. El a arătat că pentru primele două module, de gaz natural şi biomasă forestieră, investiţia se va ridica la 45 de milioane de euro, iar pentru cel de-al treilea modul costurile se ridică la 20 de milioane de euro, principalul finanţator al proiectului fiind Unicredit Ţiriac Bank.

Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare.

Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan în timpul iernii şi biomasa pe perioada de vară.

Primăria Suceava şi societatea Termica SA Suceava urmează să pună la dispoziţia firmei terenul şi utilităţile, iar Adrem Invest va realiza investiţiile în noua centrală. Municipalitatea va trebui să semneze şi o înţelegere prin care acordă exclusivitate investitorului pentru furnizarea de energie termică, iar Primăria se obligă să achiziţioneze anual 270.000 de gigacalorii de la noua societate.

Agentul termic livrat de noua firmă va fi de 116 lei/Gcal, fără TVA, la mai mult de jumătate faţă de preţul actual, dar ar putea fi modificat potrivit reglementărilor în domeniu. Durata de execuţie a noii centrale este de minimum doi ani, iar în iarna 2011-2012 locuinţele racordate la sistemul centralizat vor primi agent termic de la capacităţile existente.

Compania de termoficare Termica Suceava a început în urmă cu un an procedurile privind atragerea de investiţii private în vederea realizării unei centrale termice de cogenerare, precum şi pentru retehnologizarea CET cărbune, angajând casa de avocatură Boştină şi Asociaţii pentru furnizarea serviciilor de consultanţă.

Primarul Sucevei a susţinut în ultimii ani că este necesară o nouă centrală termică, dimensionată la actuala piaţă de energie termică din municipiu, întrucât centrala actuală este mult prea mare, iar costurile ridicate ale acesteia determină un preţ mare pentru gigacaloria furnizată în sistemul centralizat de termoficare.
Firma Adrem Invest, fondată în anul 1992 de Adrian Bodea, este specializată în inginerie industrială şi a derulat proiecte de automatizări industriale, eficientizare energetică sau tehnologii sub vid.

Datele RECOM arată că firma este deţinută de trei persoane fizice: Adrian Bodea (45%), Corneliu Bodea (45%) şi Andreia Mihaela Beatrice Bodea (10%).


Intră acum și în grupul de