Bruxelles-ul a acceptat si puncte de sacrificare, nu doar abatoare mari (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Conducerea administraţiei judeţene sucevene a primit pe parcursul după-amiezii zilei de joi o veste cât se poate de bună în vederea dezvoltării zonelor montane în privinţa creşterii şi valorificării animalelor.

Conform declaraţiilor făcute de către preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în localitatea Câmpulung Moldovenesc la doar o oră distanţă de la aflarea veştii, multiplele demersuri făcute au adus până la urmă câştig de cauză în ce priveşte aprobarea construirii şi funcţionării a unor abatoare de mai mici dimensiuni, pentru sacrificarea animalelor mai ales în zonele izolate şi în zonele de munte.

Acestea vor trebui însă să respecte aceleaşi condiţii igienico-sanitare ca abatoarele mari şi nu vor avea voie să taie mai mult de 2,5 bovine şi 50 de porci, în medie pe zi.

“Până acum exista o interdicţie conform normelor Uniunii Europene în acest sens impunându-se existenţa unui abator autorizat care de obicei este de dimensiuni mari şi se află la o sută de km distanţă faţă de crescător. Acum există posibilitatea pentru toţi doritorii de înfiinţare a unor astfel de puncte de sacrificare pe măsura de dezvoltare 123 – microîntreprinderi în mediul rural, ceea ce este un mare câştig pentru zona noastră de munte”, a completat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de