Tinerii PDL din Suceava se pregatesc la SNAP pentru a deveni „profesionisti adevarati”


Intră acum și în grupul de

COMUNICAT DE PRESA

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal pune accent pe formarea din punct de vedere calitativ a noii generaţii de politicieni, încercand prin abordarea pe care o are să formeze în rândul tinerilor adevaraţi profesionisti, tineri care să contribuie la creşterea calitativă a clasei politice din România. Şcolile politice ale OT PDL au scopul de a pregăti generaţia care în 2016 va face politică la nivel înalt în cadrul unui partid reformist şi reformat.

În acest context, în perioada 29-31 iulie, a avut loc la Constanţa a treia întâlnire a Şcolii Naţionale de Administratie Publică, proiect al Organizatiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal realizat în colaborare cu Institutul de Studii Populare (ISP), Centrul pentru Studii Europene (CES) şi fundaţia Konrad Adenauer (KAS), cu titlul “Tinerii – viitori lideri în administraţia publică din România”.

La cursuri au participat 54 de cursanţi din 11 organizaţii judeţene ale OT PDL, respectiv cele din Suceava, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Neamţ, Bacău şi Vaslui. Din partea OT PDL Suceava au fost selectaţi să urmeze aceste cursuri Ioan Goraş, Andrei Flutur, Gabriel Petruc din municipiul Suceava, respectiv Marius Grijincu din Radăuţi şi Luminita Corbu din Fălticeni.

Printre lectori şi invitati s-au numărat Thomas Kleininger, director executiv al ISP; Bogdan Chiritoiu, presedinte al Consiliului Concurentei; Corneliu Burada – Director General al Directiei Generale Economice si de Formare Profesionala – ANRMAP; Mihail Neamţu, membru în Consiliul Academic al ISP, Marian Zulean, conferenţiar la Universitatea din Bucuresti şi Răzvan Mustea, preşedintele al OT PDL.

Pe durata celor 3 zile de curs, participanţii au dobândit atât cunoştinţe teoretice cât şi practice, fiind abordate umătoarele teme: „De la politică la politici” – Mihail Neamţu (ISP); „Concurenţa şi administraţia publică” – Bogdan Chiritotiu, Consiliul Concurenţei; „Managementul riscurilor în achiziţiile publice” – conf. Corneliu Burada (ANRMAP); „Politici publice” – conf. Marian Zulean (ISP).

Partea practică a constat în workshop-uri referitoare la tehnici de comunicare şi simulări ale muncii în consiile locale şi judeţene, sub coordonarea trainerilor OT PDL, respectiv Laurentiu Gidei, Raluca Mazilu, Andreea Stoleru şi Radu Vişan, alături de aleşi locali ai PDL din judeţul Constanţa.

Acest modul de formare politică reprezintă al treilea modul al programului de pregătire al viitorilor aleşi locali al OT PDL şi face parte dintr-un amplu program de pregatire a tinerilor democrat liberali intitulat Şcoala Naţională de Administraţie Publică, alături de Şcoala Naţională de Comunicare Politică, Şcoala de traineri, Şcoala de comunicare online şi Şcolile regionale de formare politică.

Toate aceste programe sunt realizate în colaborare cu Institutul de Studii Populare şi sunt susţinute financiar de fundaţiile germane Konrad Adenauer şi Hanns Seidel.

Vicepreşedinte BPN – OT PDL , Ing. Lucian Harşovschi.


Intră acum și în grupul de