Ministrul de Externe, Oana Țoiu, la Cernăuți, împreună cu omologii din Republica Moldova, Mihai Popșoi și din Ucraina, Andrii Sîbiha


Intră acum și în grupul de

Orașul Cernăuți a găzduit, vineri, o delegație formată din miniștrii de externe ai Ucrainei, României și Republicii Moldova – Andrii Sîbiha, Oana-Silvia Țoiu și Mihai Popșoi – care se află pentru prima dată într-o vizită de lucru în această localitate.

Guvernatorul regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, a transmis pe paginile sale de socializare că urează bun venit delegației miniștrilor de externe, arătând că alături de aceștia, au fost prezenți ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri, și primarul orașului Cernăuți, Roman Klichuk.

Evenimentul a debutat cu un moment solemn de omagiere a apărătorilor ucraineni care și-au sacrificat viața în peste un deceniu de luptă pentru libertatea și independența Ucrainei.

Ulterior, oficialii vor participa la o întâlnire strategică în formatul „Ucraina-Moldova-România”, axată pe consolidarea cooperării interstatale și transfrontaliere, promovarea integrării europene și euroatlantice, precum și pe discutarea aspectelor de securitate în regiunile Mării Negre, Mării Baltice și Dunării.

Pentru prima dată, miniștrii de externe ai Poloniei și Lituaniei, Radosław Sikorski și Kęstutis Budrys, s-au alăturat discuțiilor în format online, marcând o premieră în cadrul acestui format de cooperare.

Ministrul ucrainean Andrii Sîbiha a subliniat importanța inseparabilă a securității regiunilor Mării Negre și Mării Baltice, accentuând necesitatea unei abordări comune pentru stabilitatea regională.


Intră acum și în grupul de