Echipa suceveană Egger România S.A. Rădăuți, pe podium la etapa națională a concursurilor serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență


Intră acum și în grupul de

Județul Suceava are motive de mândrie a transmis ISU Suceava, după ce echipajul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență Egger România S.A. Rădăuți a obținut locul al III-lea la etapa națională a concursurilor profesionale dedicate serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.

Desfășurată vineri, 8 august, pe stadionul municipal din Drobeta Turnu Severi, competiția, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți, a reunit peste 150 de pompieri civili din județele Iași, Brăila, Dâmbovița, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava, Argeș, Gorj, Sibiu și Mehedinți.

Participanții și-au demonstrat priceperea și rezistența în probele solicitante ale concursului: ștafeta 4×100 m, pista cu obstacole pe 100 m și dispozitivul de intervenție.

În total, 13 echipaje (7 voluntare și 6 private) au fost evaluate de arbitri, care au stabilit clasamentul final.

Echipajul Egger România S.A. Rădăuți a impresionat prin profesionalism și determinare, obținând un meritat loc trei pe podium la nivel național.

„Felicitări echipei pentru rezultatul remarcabil și pentru modul exemplar în care a reprezentat județul Suceava! Pompierii militari suceveni vă transmit sincere aprecieri și întreaga susținere,” au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.


Intră acum și în grupul de