În contextul acuzelor aduse unor slujitori din eparhie, IPS Calinic republică un editorial: Să fim noi, oare, generaţia care să consimtă la legalizarea păcatelor strigătoare la cer?


Intră acum și în grupul de

Pe fondul evenimentelor care au adus în atenție situația unor slujitori din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a reiterat importanța apărării familiei tradiționale, așa cum a fost exprimată în articolul său publicat pe 20 septembrie 2018 în Ziarul Lumina, intitulat „Să fim noi, oare, generaţia care să consimtă la legalizarea păcatelor strigătoare la cer?”.

Mesajul său capătă o relevanță aparte în contextul actual, marcat de apariția în spațiul public a unor imagini și conversații compromițătoare privind doi slujitori din eparhie.

În articol, ÎPS Calinic îndeamnă tinerii să-și construiască viața în comuniune cu Dumnezeu, urmând valorile creștine și evitând tentațiile lumești, precum „pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții” (I Ioan 2, 16).

„ Într-o societate cu moravuri puţin măsurate, este de datoria voastră să vă alegeţi prieteni de caracter şi serioşi, blânzi şi nobili, evlavioşi şi înţelepţi, după cuvântul care zice: „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”. Pentru că sunt mulţi, nu puţini, care pozează în sfinţi, iar înăuntru sunt fiare. „Nu vă lăsaţi înşelaţi – spune Sfântul Apostol Pavel, citând din Menandru (sec. al IV-lea î.Hr.), opera Thais sau, mai curând, din folclorul vremii – tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Şi Solomon atrăgea atenţia asupra prieteniilor îndoielnice, care, uneori, te trag în jos, nicidecum în sus: „Cel ce se însoţeşte cu cei înţelepţi ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu cei nebuni devine fără minte” (Pilde 13, 20)”, a scris IPS Calinic.

Ierarhul subliniază necesitatea apărării „Odorului neprețuit” al Cununiei dintre un bărbat și o femeie, considerând că doar această uniune poate perpetua Împărăția lui Dumnezeu prin nașterea de prunci.

 Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților avertizează asupra degradării morale a societății și îndeamnă la rugăciune și unitate pentru a susține familia tradițională, spunând „Mi Ghenito!” (Să nu fie!) legalizării „păcatelor strigătoare la cer”.

Acest mesaj vine în contextul unui scandal declanșat de imaginile controversate cu doi preoți din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, publicate pe rețelele sociale și preluate de presa locală.

Unul dintre preoți a fost filmat dansând la bară într-un club, iar celălalt a apărut într-un videoclip în care pare să consume o substanță interzisă. În plus, capturi de ecran ale unor conversații sugerează implicarea celor doi în relații cu alți bărbați, ceea ce a amplificat controversa.

Arhiepiscopia a reacționat rapid, oprind cei doi preoți de la slujire și trimițându-i spre judecată la Consistoriul Monahal, unde se va decide dacă vor fi caterisiți sau vor primi alte sancțiuni.

Comunicatul oficial al Arhiepiscopiei subliniază angajamentul pentru păstrarea „credinței autentice și a disciplinei duhovnicești”, condamnând orice abatere de la rânduială.

Fostul preot Ciprian Mega, care a făcut publice imaginile, a declarat că aceste comportamente, inclusiv presupusul consum de substanțe interzise și „promiscuitatea”, contravin canoanelor Bisericii, subliniind că „nu homosexualitatea este problema principală, ci depășirea vocației de a fi cu Hristos”.

Scandalul a generat ample reacții în spațiul public, punând presiune pe conducerea Arhiepiscopiei pentru clarificarea situației.

În acest context, mesajul ÎPS Calinic reluat după cel publicat în 2018 rămâne un apel către credincioși să promoveze valorile creștine și să se opună influențelor care contravin moralei Bisericii.

„1. Iubiţi tineri, în demersurile voastre de cucerire a viitorului de Aici şi de Dincolo, însoţiţi-vă cu Preamilostivul Dumnezeu şi cu sfinţii Lui, fiindcă numai dintr-o astfel de comuniune veţi putea dobândi bucuria încrederii în voi şi vă veţi putea înnobila zilele vieţii.

2. Nu râvniţi la roşcovele înstrăinării de Dumnezeu, ca fiul risipitor (Luca 15, 13 şi 16), ci, dimpotrivă, sporiţi-vă dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de părinţii voştri, faţă de semeni, dar mai ales faţă de cei care sunt în necazuri, suferinţe şi lipsuri, ajutându-i să se elibereze de tot ce le întristează viaţa. „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12, 15).

3. Fiţi statornici în împlinirea făgăduinţelor şi îmbrăcaţi-vă în mantia desăvârşitei trăiri în Hristos şi în Biserica Sa, ca astfel să puteţi birui toate luptele văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, care vă stau înainte.

4. Supuneţi-vă în integritatea voastră – trup şi suflet – unei asceze pe măsura şi vrerea lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să-Şi amintească de voi, aşa cum Şi-a amintit de Israel (Iezechiel 16, 60), de legământul Lui încheiat cu voi, prin Taina Sfântului Botez, din zilele prunciei voastre, şi, totodată, să-L rugaţi ca să vă vindece de infirmităţile sufleteşti şi trupeşti; „pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (I Ioan 2, 16).

5. Nu vă construiţi viitorul pe terenuri mlăştinoase, ca nu cumva edificiul vostru să se dărâme atunci când vă este lumea mai dragă şi nici să nu cereţi, tineri fiind, întocmai fiului risipitor, partea ce vi se cuvine de avere (Luca 15, 12), ca nu cumva, risipind-o, să vă îndureraţi părinţii şi dascălii, care vă veghează devenirea şi „să fiţi ruşinaţi pentru că aţi purtat ocara tinereţii voastre” (Ieremia 31, 19).

6. Construiţi-vă o tinereţe după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu; înfăşuraţi-vă viaţa într-un giulgiu de in curat, întocmai Evanghelistului Marcu, care, „tânăr fiind, mergea după Hristos” (cf. Marcu 14, 51), dar şi a celorlalţi apostoli şi ucenici, mucenici, mărturisitori şi cuvioşi, care au lăsat toate (cf. Matei 19, 27-29), într-o formă sau alta, şi au urmat lui Hristos.

7. Sporiţi-vă tinereţea prin lucrarea sfântă a Bisericii şi nu vă risipiţi averea, lăsându-vă vrăjiţi de mirajul unor lumi virtuale, ca odinioară fiii lui Israel şi ai lui Iuda, care au făcut numai rău înaintea lui Dumnezeu din tinereţile lor şi L-au mâniat cu faptele mâinilor lor (Ieremia 32, 30). Faceţi-vă pildă semenilor voştri cu cuvântul – „vorba voastră să fie totdeauna plăcută, dreasă cu sare – lipsită de trivialităţi – ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4, 6; Matei 5, 13) – cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi cu curăţia, pentru ca nimeni să nu vă dispreţuiască tinereţile voastre (I Timotei 4, 12).

8. Într-o societate cu moravuri puţin măsurate, este de datoria voastră să vă alegeţi prieteni de caracter şi serioşi, blânzi şi nobili, evlavioşi şi înţelepţi, după cuvântul care zice: „Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”. Pentru că sunt mulţi, nu puţini, care pozează în sfinţi, iar înăuntru sunt fiare. „Nu vă lăsaţi înşelaţi – spune Sfântul Apostol Pavel, citând din Menandru (sec. al IV-lea î.Hr.), opera Thais sau, mai curând, din folclorul vremii – tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33). Şi Solomon atrăgea atenţia asupra prieteniilor îndoielnice, care, uneori, te trag în jos, nicidecum în sus: „Cel ce se însoţeşte cu cei înţelepţi ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu cei nebuni devine fără minte” (Pilde 13, 20).

9. Înmulţiţi-vă talanţii încredinţaţi vouă de Dumnezeu cu responsabilitate şi caracter, cu onestitate şi devotament; semănaţi în jurul vostru convingeri demne de luat în seamă şi daţi dovadă, întotdeauna, de seriozitate, perseverenţă şi, mai ales, de o înaltă responsa-bilitate în tot ceea ce vă este îngăduit să faceţi.

10. Convertiţi-l pe Saul din voi în Pavel – pentru că ar fi la limita dizgraţiei să pari drept fără să fii – şi, astfel, propovăduiţi-L neamurilor pe Hristos şi valorile Evangheliei Sale. Faceţi din viaţa voastră o doxologie adusă lui Dumnezeu! Ridicaţi-vă sus cu mintea şi cu inima şi revărsaţi-vă înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri.

11. Luptaţi cu toate armele bunei-cuviinţe, ale înţelepciunii şi ale credincioşiei voastre, apărând Odorul nepreţuit, care este Cununia dintre un bărbat şi o femeie. Numai un bărbat şi o femeie pot lărgi pe pământ hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu, prin naşterea de prunci.

12. Misiunea voastră, iubiţi tineri, indiferent de structurile eclesiale din care faceţi parte (ASCOR, ATOR, LTOR ş.a.), este de a face din lumea noastră o lume contemporană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii Lui. Şi, chiar dacă trăim într-o epocă de mare progres tehnologic, aceasta nu ne dă dreptul să admitem degradarea spirituală şi morală a societăţii, ci, dimpotrivă, să ne unim în cuget şi simţire pentru ca, împreună, să spunem Da Familiei, aşa cum a fost creată de Dumnezeu, şi, astfel, să putem învia această lume ce se clatină din toate încheieturile. Putem reuşi cerând ajutorul, prin sporite rugăciuni, Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, precum şi Tuturor Sfinţilor din toate timpurile şi locurile.

Se spune că lumea se va sfârşi prin foc (II Petru 3, 7)! La câtă muniţie nucleară se găseşte astăzi pe Mapamond, nici măcar nu este imposibil să murim incineraţi. Însă, întrebarea care se pune este: Să fim noi, oare, generaţia care să aprindă acest foc prin legalizarea păcatelor strigătoare la cer? Mi Ghenito! – Să nu fie! (Romani 6, 15) – Doamne, fereşte!”


Intră acum și în grupul de