Intră acum și în grupul de
Matei Sava, absolvent al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, a fost premiat în cadrul unei gale festive organizate de Comisia pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități din Senatul României.



Matei a obținut singura medie de 10 la Examenul de Bacalaureat 2025 din județul Suceava, reconfirmând astfel prestigiul colegiului său.
Ceremonia, desfășurată în prezența unor personalități de marcă ale vieții politice, științifice și culturale, precum academicianul Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române, senator Rodica Cușnir, senator Ștefan Pălărie, senator Adrian Streinu-Cercel, rectorul Mihnea Costoiu al Universității Politehnica București și rectorul Viorel Jinga al UMF „Carol Davila”, a celebrat excelența tinerilor absolvenți.
Matei Sava a fost însoțit la eveniment de directorul colegiului, prof. Adrian Puiu, și de cadrele didactice Beatrice Halip și Miriam Leon-Postolache.
Festivitatea s-a încheiat cu un recital al Corului Madrigal și o dezbatere intitulată „Cum susținem educația în România”.
Performanța lui Matei Sava, coordonată de profesorii Beatrice Halip (limba și literatura română), Loredana Strugariu (matematică) și Aspazia Băeșu (biologie și diriginte), subliniază valoarea educației oferite de Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, singurul liceu din județul Suceava reprezentat la acest eveniment național.
Intră acum și în grupul de